În cadrul Centrului Catehetic al parohiei Vinerea II s-a dezvoltat un proiect inițiat de către pr. dr. Adrian Cebotari și prof. Luminița Cebotari, întitulat ,,Satul românesc și călăuzele sale spirituale”. Activitatea vizează împărtășirea experienței celor vârstnici, fapt ce constituie un factor de inspirație prin cuvânt și prin faptă pentru întreaga comunitate, într-o întâlnire cu tinerii din parohie.
Vârstnicii au reprezentat dintotdeauna chintesența unei comunități. De aceea, ei trebuie apreciați și respectați, constituind un tezaur neprețuit și o valoare inestimabilă a societății. Prin această întâlnire s-a urmărit sensibilizarea tinerilor față de instituția uceniciei, prin care să se continue anumite tradiții specifice localității, formarea unui comportament care să stimuleze respectul față de vârstnici, încurajarea tinerilor spre cercetarea celor în vârstă și formarea unei comuniuni cu aceștia, familiarizarea cu experiența lor, respectiv antrenarea în discuții privitoare la conștiința lucrătoare și libertatea responsabilă.
În dialog cu tinerii creștini, împărtășind din propriile experiențe și trăiri, s-au aflat: prof. Laura Teban (director al Școlii Gimnaziale ,,Dr. Ioan Mihu” din Vinerea), prof. Luminița Cebotari, prof. Mihaela Szilágyi-Tomoiu (coordonator al Comitetului parohiei Vinerea II), înv. Ana Herlea, Maria Ștefănescu (educator pensionar), Vasile Dumitru (scriitor), Angela Pinca și subsemnatul, ing. Dorin David (președinte al Societății Culturale „Vinereana” și consilier de imagine în parohia Vinerea II.
Ing. Dorin David