Ion Arion, recunoscut ca fiind singurul „erou martir al Marii Uniri”, își doarme somnul de veci în cimitirul Maieri din Alba Iulia. Dându-și obștescul sfârșit după ce a fost împușcat în Gara din Teiuș în data de 30 noiembrie 1918, tânărul Ion Arion a fost înmormântat două zile mai târziu, slujba fiind oficiată de către preotul Florian Rusan, la biserica parohiei Maieri.
Odată cu vestea convocării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, finalul lunii noiembrie a anului 1918 îi găsea pe românii ardeleni într-o stare sufletească deosebită cu un entuziasm nemaiîntâlnit. Astfel, odată cu apropierea zilei de 1 decembrie, pașii românilor din toate colțurile Transilvaniei se îndreptau spre vechea Cetate a Bălgradului, pentru a desăvârși unirea tuturor românilor într-un singur stat. În această atmosferă înălțătoare care a cuprins întregul Ardeal s-au regăsit și feciorii și fetele din localitatea Agriș (comuna Iara, județul Cluj), care, anterior, aveau să croiască steagul ce va fi purtat de către delegația prezentă la Alba Iulia. Tânărul Ion Arion, în vârstă de 24 de ani, avea să fie cel desemnat pentru a purta steagul delegației din localitatea Agriș. Nimeni însă nu s-ar fi așteptat ca acesta să nu ajungă la Alba Iulia spre a-și îndeplini „misiunea” care i-a fost încredințată.
În data de 30 noiembrie, ajuns cu trenul în Gara din Teiuș, dimpreună cu celelalte mulțimi de români, Ion Arion avea să sfârșească într-un mod nefericit. Fluturând steagul tricolor în momentul staționării trenului, tânărul din Agriș a fost străpuns de gloanțele trase asupra ultimului vagon, focuri de armă declanșate cel mai probabil de către un membru al gărzii maghiare prezente în stație. La auzul cuvintelor „avem un mort”, exclamate de către cei din preajma lui Ion Arion, avea să fie constatat de îndată decesul tânărului stegar, odată cu următorul popas al trenului, în Gara din Coșlariu.
Slujba de înmormântare a lui Ion Arion a fost oficiată la o zi după Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, pe data de 2 decembrie 1918, după un ceremonial special la care au participat diverse personalităţi ale vremii. Preotul care a săvârșit slujba a fost Florian Rusan, păstorul credincioșilor din cartierul albaiulian Maieri, cel care s-a și îngrijit ulterior de ridicarea monumentului funerar și de oficierea periodică a parastaselor. La finalul slujbei, la mormânt, au luat cuvântul printre alții generalul Leonte, delegatul Armatei Române din Regat la Marea Adunare Națională, deputatul Vasile Goldiș și protopopul Vasile Urzică. Totodată, în semn de aleasă prețuire pentru jertfa supremă depusă și pentru a-i fi păstrată memoria vie, an de an, la Altarul bisericii parohiei Maieri I din Alba Iulia, este oficiată o slujbă de pomenire pentru martirul Ion Arion, „stegarul Marii Uniri”.
Foto credit: gândul.ro; activenews.ro; dacoromania-alba.ro.