Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, adresat la data de 9 mai 2022, cu prilejul deschiderii lucrărilor Simpozionului Internaţional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), ediția a XXI-a, desfășurat sub genericul „Chipul, Numele şi Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”.
Preacucernici Părinți,
Dragi invitați,
Onorat auditoriu,
Hristos a înviat!
În spiritualitatea ortodoxă a Răsăritului creștin, noi vorbim despre isihie, care este o liniște interioară necesară pentru a asculta vocea lui Dumnezeu. Deci, isihia înseamnă nu doar trăirea individuală, ca fiind solitară, ci posesiunea liniștii și a păcii care înconjoară prezența suverană a lui Dumnezeu. Folosim cuvântul „isihast” nu numai pentru a descrie pe un pustnic, ci și pentru a descrie pe orice creștin care își păzește inima, practică amintirea constantă a lui Dumnezeu și posedă rugăciunea interioară.
Așadar, practica isihastă nu este doar pentru călugări și sihaștri, ci este pentru toți creștinii, doritori de progres duhovnicesc. Sfântul Nicolae Cabasila (†1391) era un laic, dar, totuși, el a trăit, în lume, aceeași viață isihastă cum o trăiau monahii în mănăstiri. Acesta ne spune: „Este posibil să rămână cineva în casa sa proprie, fără să renunțe la posesiunile sale și, totuși, să practice meditația continuă”.
Isihia este percepută ca fiind cea mai înaltă realizare a vieții duhovnicești, o viață în care trupul și mintea sunt aduse împreună la o pace interioară. În felul acesta, putem fi conștienți de pacea și liniștea de care este înconjurat Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul afirmă: „Liniștea omoară simțurile din afară și le trezește pe cele dinăuntru”. Aici, în altarul inimii, coboară Mirele divin, Care reclamă în întregime inima „miresei Sale”, zicând: „Dă-Mi Mie, inima ta!” (cf. Pilde 23, 26).
Pentru astronauți este, într-adevăr, o emoție puternică să călătorească în spațiul extraterestru. Dar cea mai mare experiență, pe care o putem face, nu este zborul spre lumea din afară, ci este coborârea în cămara tainică a ființei noastre, pentru ca, apoi, să închidem ușa. În lumea noastră lăuntrică, în liniște și reculegere, Îl putem auzi pe Dumnezeu vorbind nouă ca oarecând profetului Ilie pe Horeb, în adierea zefirului ușor. În abisul tainic al inimii, noi putem trăi în prezența delicată și tămăduitoare a lui Dumnezeu.
„Opriți-vă (Liniștiți-vă) și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Ps. 45, 10), îndeamnă Cel Preaînalt. Prin acest strigăt, El vrea ca noi, fiii Săi și fiicele Sale, să punem capăt precipitării sau grăbirii deșarte, să ne oprim a acționa ca și cum totul ar depinde de noi, ca și cum eu sau tu am fi Dumnezeu. Stând liniștiți și încrezători în Tatăl ceresc, ne situăm în prezența Sa benefică și regeneratoare, descoperind cine este Dumnezeu și cine suntem noi, descoperind sinea proprie. Filosoful Blaise Pascal (†1662) zice: „Liniștește-te. Toată nefericirea umană se întâmplă pentru că nu știi cum să stai liniștit în cămara ta (interioară)”.
Dacă substantivul „singurătate” exprimă durerea de a fi singur sau izolat, cuvântul „solitudine” (pustietate) exprimă privilegiul de a fi cu Dumnezeu, exprimă liniștirea interioară în prezența Divinității. Scopul vieții duhovnicești este să coborâm cu mintea în inimă, prin rugăciune neîncetată și prin liniște sau isihie, pentru ca acolo să descoperim Împărăția lui Dumnezeu, adică harul Botezului și pe Duhul Sfânt. Inima omului este cămara de recepție a Domnului, Care nu a lăsat alt loc intim pentru a Se întâlni cu noi decât inima noastră, această „biserică tainică”, precum o numește Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17, 21), deci, în sanctuarul interior al inimii. Prin rugăciune neîncetată și prin practicarea isihiei, a liniștirii, noi putem dobândi, chiar în mijlocul activităților noastre cotidiene, pacea sufletului, „care este condiția absolut necesară pentru lucrarea duhovnicească fină”, cum afirmă Sfântul Paisie Aghioritul. Această sensibilitate vie dobândită va persista, încât toate acțiunile și ostenelile noastre vor fi călăuzite de revărsarea harului divin și de cârmuirea perpetuă a Duhului Sfânt, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață. Acesta este, realmente, rodul isihiei, posibilă deopotrivă celui trăitor în pustie și celui ce viețuiește în lumea aceasta tot mai agitată.
Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze lucrările acestui Simpozion teologic din Alba Iulia și să le facă plăcute și folositoare. Dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel vă adresez tuturor această urare: „Pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să vă păzească inimile și cugetele întru Hristos Iisus” (Filip. 4, 7).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
