Județul Alba, reprezentat și în acest an la etapa națională a Olimpiadei de Religie – cultul Ortodox (clasele V-VIII și IX-XII)

În perioada 23-27 aprilie 2025, în municipiul Slobozia, județul Ialomița, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Religie – cultul Ortodox (clasele V-VIII). Fiind o competiție de excelență, evenimentul a reunit aproximativ 350 de elevi de gimnaziu și profesori de pe întreg teritoriul țării. La această ediție a olimpiadei, județul Alba a fost reprezentat cu onoare și devotament de șase elevi care, prin râvna și efortul personal, au reușit să afirme numele județului, dar și să reprezinte cu bucurie școlile de proveniență.

Festivitatea de deschidere a avut loc miercuri, 23 aprilie, la Catedrala episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, în prezența Preasfințitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călărașilor, care a săvârșit o slujbă de mulțumire. Proba scrisă a olimpiadei a avut loc în data de 24 aprilie la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, fiind urmată de mai multe activități de recreere în parcul din orașul Amara, în care elevii au putut socializa și schimba păreri referitoare la concurs.

Vineri, 25 aprilie, după Sfânta Liturghie, elevii participanți au avut ocazia să viziteze mai multe obiective culturale, printre care Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Muzeul Județean Ialomița. Seara, tinerii au participat la o cină festivă pe malul Lacului Amara, cu spectacole susținute de Ansamblul „Doina Bărăganului”, grupul de copii „Fiore Blue” și un concert al trupei locale „Bass”.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, la Sala Municipală „Nicolae Rotaru” din Slobozia, unde Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului a susținut un concert de muzică religioasă. Programul activităților s-a încheiat duminică, 27 aprilie, cu participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala episcopală. Elevii care au compus lotul olimpic al județului Alba au reușit să obțină premii deosebite: eleva Cârjean D. Andreea-Maria (clasa a VIII, Școala Gimnazială „Singidava” Cugir) – mențiune, elevul Cetean C. Tudor Gabriel (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia) – premiul special, oferit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, și elevul Vintilă O. N. Ioan (clasa a VII-a, Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj) – premiul special, oferit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

În aceeași perioadă, în municipiul Bacău, s-a desfășurat și etapa națională a Olimpiadei de Religie – cultul Ortodox (clasele IX-XII), unde mai bine de 300 de liceeni s-au adunat din toate colțurile țării pentru a da slavă lui Dumnezeu prin intermediul cuvintelor așternute în scris. Miercuri, 23 aprilie, a avut loc festivitatea de deschidere a olimpiadei, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. A doua zi, joi, 24 aprilie, s-a desfășurat proba scrisă a olimpiadei, în incinta Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu” din municipiu. Mai apoi, elevii participanți, alături de profesori, au avut ocazia să viziteze mai multe obiective turistice, precum locașurile de cult de pe raza orașului, Observatorul astronomic „Victor Anestin”, Complexul muzeal „Ion Borcea” și Insula de Agrement.

Vineri, 25 aprilie, elevii liceeni au efectuat un pelerinaj la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, unde au asistat la Sfânta Liturghie. Mai apoi, au poposit la Mănăstirile Runc și Ciolpani, dar și la câteva case memoriale. Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, la Teatrul de vară „Radu Beligan” din municipiul Bacău, iar mai apoi elevii au putut vizita diversele obiective turistice din oraș. Programul activităților s-a încheiat duminică, 27 aprilie, cu participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala arhiepiscopală.

Elevii care au compus lotul olimpic ai județului Alba au reușit să obțină premii deosebite la această ediție a Olimpiadei: eleva Pușcău Maria (clasa a XI-a, Colegiu Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia) – premiu special și elevul Orlea Cristian Ștefan (clasa a XII-a, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia) – premiu special. Cele două loturi olimpice ale județului Alba au fost însoțite de doi profesori de Religie: prof. Mihai Zăgrean și prof. Victor Antal.

Prof. Victor Antal
Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia

Share