Lansare de carte la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a fost gazda unui nou eveniment cultural deosebit: lansarea cărții intitulate „Dorul, condiția românească a ființei”, scrisă de către părintele profesor George Remete.

Joi, 26 mai 2022, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc lansarea cărții cu titlul „Dorul, condiția românească a ființei”, semnată de părintele profesor George Remete. Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 16.30, în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta instituției de învățământ universitar, și a fost moderat de către părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă.

În prima parte a evenimentului, părintele conf. univ. dr. Lucian D. Colda, titularul catedrei de Patrologie din cadrul Facultății albaiuliene, a realizat o descriere succintă a lucrării, după care părintele prof. univ. dr. George Remete, autorul cărții, a expus motivele pentru care a considerat oportună editarea acestui volum. Dincolo de preocuparea personală legată de subiectul dorului, părintele profesor a încercat să demonstreze faptul că dorul nu poate fi limitat doar la nivelul inimii – așa cum fac filosofii români –, ci acesta reprezintă, în egală măsură, și o noțiune sau gândire filosofică.

Lucrarea intitulată „Dorul, condiția românească a ființei” a apărut la Editura Paideia din București, reprezentând întâia monografie din lume privind tema dorului. Până în prezent, nicio altă carte nu a tratat îndeaproape acest subiect, ideea fiind exemplificată doar în conținutul anumitor studii sau articole. În cadrul lucrării, părintele George Remete mărturisește faptul că dorul comportă o realitate teologică, dar și una filozofică și artistică. De asemenea, pe întreg parcursul cărții, autorul subliniază atât legătura strânsă dintre noțiunea iubirii și cea a dorului, cât și distincțiile dintre cele două realități.

Share