Pe data de 16 mai a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Înconjurat de un sobor de clerici, Ierarhul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a 3-a după Sfintele Paști, numită „a Mironosițelor”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor albaiulieni. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la Catedrala arhiepiscopală din Cetatea Marii Uniri.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Noi, care am primit darul divin al libertății, să-i ajutăm pe cei înrobiți de patimi să-L cunoască pe Hristos, Adevărul Care eliberează. Noi, care ne hrănim cu nectarul Evangheliei și Euharistiei, să spunem celor flămânzi și însetați după absolut: «Gustați și vedeți că bun este Domnul». Noi, care așteptăm un cer nou și un pământ nou, să-i călăuzim pe cei dezorientați spre realitățile eterne, spre Patria de sus, unde se află Hristos, Biruitorul morții. Astfel făcând, ne asemănăm femeilor mironosițe, răspândind vestea Învierii și a speranței în lumea noastră răscumpărată”.