În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Cu prilejul hramului noii biserici, Arhipăstorul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Vineri, 11 noiembrie a.c., când Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea de peste an a Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Începând cu ora 10:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final a rostit cuvântul de învățătură cu ocazia hramului noii biserici a acestui așezământ călugăresc. Obștea viețuitoarelor Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia se află sub oblăduirea maicii starețe Iuliana Rusu.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Călăuzit de Duhul Sfânt, creștinul este mort față de păcatele care l-au ținut prizonier mai înainte. Printr-o renaștere spirituală, el dobândește o nouă fire și posedă o viață complet înnoită. Acum, Hristos trăiește în ființa acestuia. Dacă ne consacrăm astăzi Mântuitorului nostru, El va merge alături de noi chiar și în fața morții, cum a mers cu Sfântul Mucenic Mina. Dar să ne străduim a fi străini de duhul lumii, făcând din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită”.
Noua biserică ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Mina a fost ridicată între anii 2015-2021, ctitor fiind Mihai Oancea. Construită în stilul arhitectural al bisericilor românești, cu accente de inspirație brâncovenească și neo-românească, noul locaș de închinare domină, prin așezarea sa centrală, întregul ansamblu monahal. Împodobită cu haina picturii, realizată în frescă de către pictorii Alexandru Crișan și Eduard Kara, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare cultului divin.
În acest locaș se află spre închinare icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, racla cu o bucată din cinstitele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare și racla cu moaștele celor doisprezece Sfinți Apostoli. Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost târnosită pe data de 18 iulie 2021, slujba fiind oficiată de către un sobor de ierarhi, în prezența a numeroși clerici și credincioși de pe cuprinsul județelor Alba și Mureș, precum și din alte zone ale țării.