Liturghie arhierească în parohia Chiheru de Jos, protopopiatul Reghin

Duminică, 3 august 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în parohia Chiheru de Jos, protopopiatul Reghin. Ierarhul Alba Iuliei a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. La final, părintele paroh Florin Uilean a fost hirotesit întru iconom.

În Duminica a VIII-a după Rusalii, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă minunea înmulțirii pâinilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Chiheru de Jos, protopopiatul Reghin. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus:„Slăbiciunea noastră devine putere și sărăcia noastră devine bogăție atunci când, cu încredere, ne alipim de Mântuitorul Dumnezeiesc. Darurile noastre mici și talentele noastre modeste oferite lui Hristos sunt binecuvântate de El și se înmulțesc într-un chip nebănuit. Dacă-I dăruim Domnului o fărâmă din imaginația, energia sau speranța noastră, din timpul nostru prețios, El va stropi acestea cu roua harului Său, umplându-ne viața de succese și bucurii neașteptate. Iată aritmetica cerească pe care ne-o transmite minunea înmulțirii pâinilor și peștilor”.

La finalul slujbei, părintele Florin Uilean, preot al parohiei Chiheru de Jos începând cu anul 2016, a fost hirotesit întru iconom, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă cu râvnă apostolică în ogorul Bisericii străbune. De asemenea, ostenitorii, truditorii și binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Întâistătătorului Eparhiei Alba Iuliei Diplome de aleasă cinstire.

Slujirea arhierească din această zi a marcat, totodată, împlinirea a 35 de ani de la sfințirea bisericii parohiale din Chiheru de Jos. Locașul a fost resfințit la data de 3 octombrie 2021, slujba fiind oficiată de către Părintele Arhiepiscop Irineu, în prezența a numeroși credincioși. În decursul ultimilor patru ani, au fost efectuate numeroase lucrări de înfrumusețare a bisericii, timp în care a fost edificată noua capelă mortuară din localitate.

Share