Liturghie arhierească în parohia Horea, protopopiatul Câmpeni

La data de 21 iunie 2026, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Horea, protopopiatul Câmpeni. În continuare, Arhipăstorul nostru a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitatea Horea.

În Duminica a III-a după Pogorârea Sfântului Duh, numită și „a Sfinților Athoniți”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Horea, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, ierodiaconul Antonie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nectarie” de la Ponor. Apoi, Ierarhul Alba Iuliei a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare, edificiu construit între anii 2023-2026.

Adresându-se celor prezenți la Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Noi știm că există un Părinte Bun Care a creat lumea și dă omului pâinea cea de toate zilele. De asemenea, știm că, fără voia lui Dumnezeu, niciun fir de păr din capul nostru nu se clatină, ci că El pe toate le rânduiește spre binele nostru. Prin gura Profetului Isaia, Dumnezeu spune fiecăruia: Eu nu te voi uita pe tine. Iată, te-am însemnat în palmele mele. Noi trebuie să aven convingerea cu Bunul Dumnezeu, Care a hrănit cu mană pe evrei în pustie timp de 40 de ani și Care a săturat 5.000 de bărbați în pustie cu cinci pâini și doi pești, cu siguranță se va îngriji și de noi. Punându-L pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră, El ne va ocroti și ne va face să trăim într-un miracol permanent”.

Slujirea arhierească din această zi a marcat împlinirea a 20 de ani de la sfințirea bisericii parohiei Horea. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, pentru osteneala și râvna apostolică de care a dat dovadă în activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în slujba Bisericii lui Hristos, părintele Sorin Trif, preot al parohiei Horea, protopopiatul Câmpeni, începând cu anul 2021, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, ostenitorii, truditorii și binefăcătorii care au sprijinit în decursul ultimilor ani lucrările de construire și înfrumusețare a noii capele mortuare din localitatea Horea, județul Alba, au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Diplome de aleasă cinstire.

Text: Vasile Căpîlnean / Radio Reîntregirea

Share