Pe data de 1 august 2021, în prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni. La final, Arhipăstorul nostru a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru noul așezământ filantropic din parohia Târnăveni II.
În Duminica a 6-a după Pogorârea Sfântului Duh, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Târnăveni II, comunitate păstorită de către părintele Alin Iernuțan. Ierarhul Alba Iuliei a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni. La final, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noul așezământ filantropic din parohie, care va deservi drept cămin pentru persoane vârstnice.
În cuvântul adresat celor prezenți în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul nostru a spus: „Iisus Hristos nu numai vorbește ca Dumnezeu, ci și acționează ca Dumnezeu. El are putere deplină, căci după Învierea Sa din morți, a zis: «Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ». Această putere divină poate să ne curățească de păcatele noastre și poate să ne elibereze de orice boală sau durere fizică, cum s-a întâmplat cu paraliticul din Capernaum. Este însă important ca noi să Îl chemăm pe Iisus Hristos în viața noastră și să ne lăsăm guvernați de El, Care este Suveran Atotputernic. Atunci, puterea Sa formidabilă va deveni lucrătoare în noi. Credem aceasta, pentru că Domnul nostru a spus: «Pe cel ce vine la Mine, Eu nu-l voi scoate afară»”.
Biserica „Sfânta Treime” din Târnăveni a fost ridicată între anii 1937-1971, prin osteneala și contribuția tuturor credincioșilor din municipiu. Piatra de temelie a noului locaș a fost așezată la data de 10 iunie 1937, în timpul păstoririi preotului Emil Tătar, urmând ca lucrările de edificare să fie sistate între anii 1946 și 1957. La data de 24 octombrie 1971, în urma încheierii lucrărilor de finisare a exteriorului și interiorului bisericii, Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Crișanei și Maramureșului a oficiat slujba de sfințire a locașului de închinare, păstor al acestei comunități fiind preotul Ioan Popa.
Noua pictură care împodobește biserica „Sfânta Treime” din Târnăveni a fost executată între anii 2005-2011, de către pictorul Nicolae Gavrileanu, perioadă în care a fost montat un nou iconostas. Lucrările de reabilitare și înfrumusețare a locașului au fost realizate cu sprijinul deosebit al clericilor și credincioșilor din municipiu, în timpul păstoririi preoților Eugen Gligor și Traian Dur. În urma finalizării tuturor lucrărilor efectuate, la data de 4 iunie 2012, Părintele Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni.