Liturghie arhierească în parohia Teleac, protopopiatul Alba Iulia, în a treia zi de Paști

Pe data de 18 aprilie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit în parohia Teleac, protopopiatul Alba Iulia. La finalul slujbei, părintele paroh Bogdan Avram a fost hirotesit întru iconom.

Marți, 18 aprilie 2023, în a treia zi a Praznicului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Teleac, protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”. La finalul slujbei, părintele Bogdan Avram, preot al parohiei Teleac începând cu data de 10 septembrie 2017, a fost hirotesit întru iconom, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată pe parcursul anilor de slujire.

Adresându-se celor prezenți la Sfânta Liturghie, Arhipăstorul nostru a spus: „Moartea poate să ne pară drept o teribilă experiență. Dar există un călător experimentat, Cel Care a călătorit pe drumul morții și a venit înapoi: Domnul Hristos. El ne-a reasigurat că pentru aceia care Îl iubesc și trăiesc pentru El, moartea este începutul sau răsăritul unei vieți indescriptibil mai bune. Conștient de aceasta, Sfântul Ignatie al Antiohiei zicea: «Bine îmi este să mor întru Hristos Iisus. Nașterea mea se apropie. Lăsați-mă să primesc lumina curată. Când voi ajunge acolo, voi fi cu adevărat om». De aceea, în aceste zile, cu voioșie sfântă, cântăm: «Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi»”.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Teleac a fost edificată începând cu anul 2011. În luna iulie a anului 2014, după ridicarea zidurilor de cărămidă, a fost realizat acoperișul, iar în martie 2015 a fost montată catapeteasma, sculptată în lemn de stejar. În anul 2016, biserica a fost îmbrăcată în haina picturii, lucrarea fiind realizată în tehnica fresco de către pictorii Valentin şi Roxana Baci din Cugir. Slujba de târnosire a bisericii parohiei Teleac a fost săvârșită la data de 10 septembrie 2017 de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, în prezența a numeroși clerici și credincioși din comuna Ciugud și împrejurimi.

Share