Liturghie arhierească solemnă la Catedrala arhiepiscopală, cu prilejul Centenarului Încoronării Regilor Ferdinand și Maria

Pe data de 15 octombrie a.c., un sobor de ierarhi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Încoronării.

Sâmbătă, 15 octombrie 2022, zi în care întreaga suflare românească sărbătorește împlinirea a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Catedrala Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia a îmbrăcat veșmânt de aleasă bucurie și sărbătoare. Cu acest prilej, programul liturgic a fost unul deosebit, rânduit special pentru a marca în mod solemn evenimentul petrecut în urmă cu un secol în Cetatea Marii Uniri. Astfel, începând cu ora 8.00, a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în prezența a numeroși clerici și credincioși din Alba Iulia și împrejurimi.

Soborul ierarhilor a fost condus de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Cu prilejul acestui moment solemn, răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie au fost oferite de membrii Grupurilor corale „Cantores Domini” și „Enosis” ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, dirijate de părintele diacon Cosmin Baciu.

Programul a continuat cu evenimentul dezvelirii plăcii comemorative, programat la ora 11.00. Astfel, în fața clopotniței Catedralei Încoronării, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a întâmpinat pe membrii Familiei Regale a României: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia. În continuare, Întâistătătorul Eparhiei noastre a binecuvântat placa comemorativă amplasată pe latura de vest a ansamblului Catedralei Încoronării.

Share