Manifestare cultural-duhovnicescă dedicată Sfântului Cuvios Sofian de la Antim, desfășurată la biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Joi, 1 august 2024, în a doua zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, parohia Alba Iulia – Mihai Viteazul și ASCOR Alba Iulia au organizat un eveniment cultural-duhovnicesc de suflet, dedicat Sfântului Cuvios Sofian de la Antim (Părintele Sofian Boghiu). Manifestarea a avut loc la biserica memorială „Mihai Viteazul”, avându-l ca invitat special pe părintele protosinghel Teofan Popescu, în prezent slujitor la Catedrala mitropolitană din Iași. Preacuvioșia sa a fost fiu duhovnicesc al Părintelui Sofian Boghiu care va fi trecut în rândul sfinților în anul 2025, cu titulatura „Sfântul Cuvios Sofian de la Antim”.

Începând cu ora 19.00, părintele protosinghel Teofan a susținut conferința intitulată „Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, iconarul de suflete. Primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul XXI”. În continuare, a avut loc lansarea cărții cu titlul „Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe”, prima lucrare dedicată Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, volum care însumează cu precădere îndemnuri adresate tinerilor în anii ’90. Opera a fost prezentată de către părintele protosinghel Teofan Popescu, în calitate de editor și îngrijitor al cărții apărute sub teascurile Editurii Doxologia din Iași.

Evenimentul a fost moderat de către părintele prof. dr. Florin Botezan, preot al parohiei Alba Iulia – Mihai Viteazul. Manifestarea a reunit numeroși părinți profesori, studenți ASCOR-iști, clerici și credincioși din municipiul Alba Iulia și împrejurimi. La finalul conferinței și al lansării de carte, au luat cuvântul părintele prof. univ. dr. Jan Nicolae, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, părintele prof. dr. Nicolae Bolea și părintele Sabin Vodă, care au adus completări pe marginea celor prezentate cu privire la viața și activitatea Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu.

La finalul evenimentului, părintele protosinghel Teofan Popescu și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul tinerilor și credincioșilor din Alba Iulia: „Am lansat în această seară o carte foarte importantă în legătură cu Sfântul Cuvios Sofian de la Mănăstirea Antim. Părintele Sofian mi-a oferit responsabilitatea de a întocmi această carte în anii ’90 și iată că, acum, am prezentat-o tinerilor și credincioșilor din orașul Marii Uniri. În această seară, am subliniat faptul că în preajma Părintelui Sofian simțeai cu foarte mare intensitate prezența harului, bunătatea lui Dumnezeu și, totodată, o mare libertate interioară. Cei prezenți s-au dovedit a fi receptivi și interesați să afle amănunte despre Sfântul Sofian, bucurându-ne cu toții că, odată cu cele 16 canonizări, vom avea o comuniune deplină cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Părintele Sofian a fost un mărturisitor al frumuseții duhovnicești și un pictor de icoane, întreaga sa statură duhovnicească fiind o mărturie despre necesitatea frumuseții spirituale”.

Părintele prof. dr. Florin Botezan a reliefat importanța cultural-duhovnicească a evenimentului găzduit de parohia Alba Iulia – Mihai Viteazul: „Ne simțim legați în mod deosebit de Sfântul Cuvios Sofian de la Antim nu doar pentru că l-am cunoscut în mod personal în anii studenției și pentru că l-am avut chiar și duhovnic, ci și pentru faptul că am fost martor al mărturiei Sfântului Sofian despre Sfântul Siluan atunci când, pentru prima dată, au fost traduse scrierile Sfântului Siluan în limba română. Sfântul Sofian considera faptul că aceste opere sunt cele mai importante cărți duhovnicești după Sfânta Scriptură, bineînțeles pentru că recunoștea în scrierile Sfântului Siluan propriile sale experiențe duhovnicești și propriile sale trăiri ale harului. De aceea, am ținut în mod deosebit să dedicăm o seară Sfântului Sofian, în care să prezentăm chipul său duhovnicesc și să-l facem cunoscut și celor care nu au avut binecuvântarea de a-l cunoaște în mod personal sau celor care au auzit mai puțin despre dânsul până acum”.

Foto credit: Alexandru Samuel Popa

Share