În săptămâna care a precedat Ziua Națională a României, Asociația Tinerilor Creștini din Banatul de Munte și Asociația Emanoil s-au înfrățit pentru câteva zile, în vederea bucuriei împărtășirii din roadele lucrării misionare în rândul tinerilor, cu scopul îmbunătățirii lucrării de tineret în Biserica Ortodoxă și oferirea unui sprijin reciproc în această direcție.
Întreaga experiență s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile și a presupus mai multe activități: ateliere de spiritualitate, socializare, cunoaștere și împărtășirea modelelor funcționale de lucru cu tinerii în Biserică, din rândul fiecărei organizații. Astfel, într-o atmosferă familială, cu toții am avut ocazia să vizităm locuri cu importanță istorică, culturală și mai ales spirituală din ambele eparhii și ne-am putut bucura unii de ceilalți, totul culminând în cadrul liturgic, prin împărtășirea cu Sfintele Taine.
Această mobilitate a fost încununată în data când întreaga suflare românească a sărbătorit 103 ani de la Marea Unire, prilej cu care a fost oficiată Sfântă Liturghie în biserica „Sfânta Treime” a Parohiei Ortodoxe Maieri II din municipiul Alba Iulia, după care fost vizitat Centrul de tineret „Sfânta Ecaterina” din Alba Iulia, unde ne desfășurăm activitatea în prezent.
Întreaga experiență s-a bucurat de binecuvântarea Întâistătătorilor celor două Eparhii: Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcop al Caransebeșului, cărora le mulțumim cu aleasă recunoștință. Bucuria comuniunii nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă a Protopopiatului Ortodox al Alba Iuliei, a Parohiei Ortodoxe „Sfânta Ecaterina”, a Parohiei Ortodoxe Maieri II, a Parohiei Ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Tolstoi și a Parohiei Ortodoxe „Sf. Antonie”.
Slavă Domnului și mulțumim tuturor pentru toate.
Slevaș Teofil Mihail
Președinte Asociația Emanoil