Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Parohia Ortodoxă Iernut II (protopopiatul Luduș), păstorită de părintele Silviu Feier, în parteneriat cu Școala Gimnazială Iernut, a organizat vineri, 24 martie a.c., Marșul pentru Viață. Acesta s-a desfășurat pe traseul cuprins între Școala Gimnazială și biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iernut.
La eveniment au participat elevi ai Școlii Gimnaziale Iernut, însoțiți de prof. Alexandru Igna (disciplina Religie), alături de numeroase cadre didactice. Pe parcursul Marșului, elevii au expus desene și planșe cu tematică dedicată prețuirii și ocrotirii vieții și au prezentat un recital artistic de poezii și cântece.
Unul dintre scopurile Marșului pentru Viață este reprezentat de creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți. De asemenea, manifestarea își propune sprijinirea femeilor care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să poată da naștere copiilor cu încredere și siguranță. Evenimentul, desfășurat sub genericul „Viitorul este pro-viață”, se află anul acesta la cea de-a XIII-a ediție națională.
Dorin Grama