Mesaj final adresat creștinilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, la hramul Mănăstirii Albac (20 iulie, 2025)

Suntem cu toții prezenți la sărbătoarea Sfântului Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul acestui așezământ monahal care este un adevărat pridvor al cerului, o grădină înflorită a Maicii Domnului. Farmecul hramului din anul acesta este sporit de aniversarea a două decenii de la sfințirea acestei biserici, care a devenit atunci casa lui Dumnezeu și mărturie publică a credinței mântuitoare.

De zeci de ani, Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Albac îndeplinește cu perseverență rolul de far călăuzitor pentru sufletele zecilor de mii de creștini. Ei găsesc aici adierea harului divin, ca oarecând profetul biblic pe Muntele Horeb. Ei simt aici revărsarea luminii cerești, ca oarecând profetul biblic pe Muntele Tabor.

Prin rugăciuni curate și slujbe frumoase, prin viețuire evanghelică și cuvânt bun, Maica Stareță Ioanichia, Părintele Duhovnic Dionisie și comunitatea de călugărițe ajută concret și eficient pe credincioșii pelerini. Astfel, aceștia pot să renască duhovnicește și să-și continue, cu fermitate, călătoria pe cărările lumii noastre marcate de confuzie și nesiguranță, rănite de atâtea catastrofe și dureri.

Sărbătoarea de astăzi este un prilej de a înălța spre cer un Te Deum laudamus, adică un imn de mulțumire lui Dumnezeu pentru milostivirea Sa generoasă manifestată în acest loc sfânt, de-a lungul timpului. La Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea soborului de preoți și diaconi, au slujit doi ierarhi dragi inimilor noastre: Preasfințitul Părinte Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, și al său colaborator întru misiune, Preasfințitul Părinte arhiereu-vicar Teofil de Iberia, cărora le aducem omagiul prețuirii și recunoștinței noastre.

În încheiere, de ziua hramului acestei mănăstiri, felicit pe Maica Stareță Ioanichia, pe Părintele Duhovnic Dionisie și toată obștea monahală. Vă mulțumesc tuturor celor prezenți la sfânta slujbă și-L rog pe Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă răsplătească osteneala pelerinajului. Fie ca Hristos, Mântuitorul nostru, pentru rugăciunile Sfântului Prooroc Ilie să vă dăruiască „har spre ajutor, la vreme potrivită” (Evr. 4, 16). Amin.

Share