Părintele Patriarh Daniel a transmis miercuri, 1 noiembrie 2023, un mesaj cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la înființarea Radio România, postul public de radio. La vremea înființării, a fost prima instituție mediatică națională, scrie Patriarhul României.
95 de ani de la înființarea Radioului public din România. Informare, culturalizare, coeziune comunitară*
Apariția în România a primei instituții mediatice naționale, „Societatea de Difuziune Radiotelefonică” (actualmente „Societatea Română de Radiodifuziune”), precum și difuzarea la 1 noiembrie 1928 a primei emisiuni radiofonice, a constituit începutul unei epoci informaționale cu o expansiune fără precedent, supranumită azi chiar evul media.
Radioul public din România s-a afirmat progresiv ca unul dintre cei mai puternici și eficace vectori de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti. Emisiunile Radioului public dedicate istoriei românilor, folclorului românesc, omului tradițional, literaturii, muzicii și tuturor celorlalte arte care au exprimat și exprimă prin marii creatori români o spiritualitate unică în peisajul socio-cultural european, au constituit nu doar o sursă de informare, ci și una de formare interioară a ascultătorilor fideli. O formă de amplă pedagogie națională.
Inserarea în ultimele trei decenii în grila de programe a postului „Radio România” a unor emisiuni dedicate credinței și culturii creştine (Credință și cunoaștere, difuzată de „Radio România Cultural” și Puterea credinței, difuzată de „Radio România Antena Satelor”), spiritualității ortodoxe (Lumina credinței, difuzată de „Radio România Actualități”), relației dintre Biserică și societate (Biserica și societatea, difuzată de „Radio România Actualități”) și chiar transmiterea în direct a Sfintei Liturghii, duminica și în zilele marilor sărbători (la „Radio România Antena Satelor” și „Radio România Cultural”), a constituit o foarte importantă deschidere spre zona profundă a societății românești și oferă un esențial plus de adecvare a actului de informare și comunicare mediatică la densa realitate comunitară creștin-ortodoxă din România.
Cu prilejul împlinirii celor 95 de ani de la înființare, dorim vrednicei echipe de profesioniști a postului public „Radio România” ocrotirea și inspirația lui Dumnezeu în misiunea onorantă de îmbinare a informării cu formarea lăuntrică a ascultătorilor, împlinirea celor mai frumoase și utile proiecte mediatice, pace, sănătate și bucurie.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la înființarea Radio România, miercuri, 01 noiembrie 2023.