La data de 12/24 decembrie 1864, ca urmare a numeroaselor memorii adresate de către ierarhul Andrei Șaguna cercurilor conducătoare și Patriarhiei sârbești, avea să fie aprobată reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei și numirea ierarhului ardelean ca arhiepiscop și mitropolit, cu sediul la Sibiu.
Istoria Transilvaniei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu ar putea fi enunțată fără amintirea faptelor Mitropolitului Andrei Şaguna. Ierarh eminent al dreptcredincioșilor ardeleni timp de aproape trei decenii (1848-1873), Andrei Şaguna reprezintă figura cea mai emblematică a timpului său, perioadă care constituie totodată epoca de aur a Bisericii Ortodoxe din Transilvania. În acord cu această realitate, bogata activitate a Mitropolitului Andrei Şaguna poate fi urmăriră pe mai multe direcţii, ilustrul ierarh transilvănean remarcându-se pe plan politic, bisericesc, cultural, gospodăresc și pastoral.
Una dintre dimensiunile esențiale ale activității lui Andrei Șaguna a fost cea organizatorică-bisericească, prin care au fost aduse realizări unice în Biserica Ortodoxă transilvăneană. O primă grijă legată de activitatea bisericească a ierarhului a fost restaurarea Mitropoliei Transilvaniei (desfiinţată în anul 1701, odată cu aderarea episcopului Atanasie Anghel la Unirea cu Biserica Romei) şi ieşirea de sub jurisdicţia Mitropoliei de Carloviţ. În acest sens, între anii 1849-1851, Şaguna a publicat numeroase broşuri prin care încerca să convingă cercurile conducătoare de existenţa Mitropoliei Ortodoxe transilvănene până la 1701 şi de nevoia reînfiinţării ei.
La 12 martie 1850, în cadrul lucrărilor Sinodului eparhial, a fost redactat un memoriu privind restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, document adresat Curții din Viena. De asemenea, în următoarea perioadă, Andrei Șaguna a adresat numeroase adrese Patriarhului sârb Iosif Raiacici prin care solicita autonomia Eparhiei Ortodoxe a Transilvaniei și ieșirea acesteia de sub jurisdicția Mitropoliei sârbești din Carloviț. Câțiva ani mai târziu, în luna martie a anului 1864, a fost întrunit un nou Sinod la Sibiu care a aprobat regulamentul de organizare a Eparhiei Transilvaniei, prilej cu care a fost întocmit un nou memoriu adresat împăratului austriac în vederea restaurării Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal.
Ca urmare a numeroaselor cereri adresate de către românii ortodocși din Transilvania prin Episcopul Andrei Șaguna, Sinodul episcopilor sârbi din Patriarhia de Carloviț și Congresul național sârbesc, întrunite la Carloviț în toamna anului 1864, sub conducerea noului Patriarh Samuil Mașirevici, au hotărât separarea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbă. Astfel, la data de 12/24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, a fost aprobată reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit, cu sediul la Sibiu.
Totodată, pentru a asigura existența și autonomia Bisericii sale și în cadrul Statului dualist austro-ungar, Andrei Șaguna a stăruit pentru recunoașterea noii Mitropolii printr-un „articol de lege” special, adoptat în Dieta constituțională a Ungariei și în casa Magnaților, ceea ce a și reușit, în anul 1868. De asemenea, acest „succes” al recunoaşterii Mitropoliei de către Statul austro-ungar avea să genereze și consecinţe în plan naţional, nu doar bisericesc. Deși Transilvania își pierduse autonomia în 1867, Mitropolitul Andrei Şaguna a reuşit să recupereze o parte din libertatea naţională tocmai prin salvarea autonomiei Bisericii, odată cu împlinirea acestui măreț deziderat al reînființării Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei.
Foto credit: scechurch.org.
