Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 4-15 august 2025, în parohia Dumbrava, protopopiatul Reghin, s-a desfășurat a cincea ediție a proiectului „Școala de vară”. Evenimentul s-a derulat în tinda bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Dumbrava.
Activitățile au început în data de 4 august cu o rugăciune rostită în biserica parohială, iar după aceea echipa de voluntari, formată din bibliotecarul comunei Vătava, cadre didactice care activează la școli din municipiul Târgu Mureș și tineri din localitate, a coordonat activitățile desfășurate pe diverse ateliere: jocuri sportive, exerciții de lucru în echipă, pictură, teatru și activități de dezvoltare a imaginației.
Copiii au fost încurajați să își exprime liber creativitatea, să colaboreze și să lege noi prietenii, transformând fiecare zi într-o experiență de învățare prin joacă și bucurie. În fiecare seară, copiii de la Școala de vară au participat la Paraclisul Maicii Domnului, au rostit rugăciuni, s-au spovedit și la final au primit dulciuri.
A cincea ediție a Școlii de vară a inclus în program o experiență nouă și plăcută, de bucurie și relaxare, pentru că participanții la activitățile desfășurate în cadrul proiectului au beneficiat de o călătorie cu trenul la Târgu Mureș și de o zi la Complexul Weekend din Târgu Mureș.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a încheiat a cincea ediție a Școlii de vară, moment în care copiii și voluntarii au participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, iar la final au primit diplome. Mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru încă o ediție încheiată cu succes; de asemenea, aducem mulțumiri Consiliului Județean Mureș, voluntarilor și credincioșilor din parohie care ne-au sprijinit.
Preot paroh Alin Șular