Omagiu memoriei marelui sportiv Ivan Patzaichin

„Domnul Ivan Patzaichin rămâne una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale vieții sportive românești și internaționale”, scrie Patriarhul României în mesajul ocazionat de trecerea la cele veşnice a sportivului.

Omagiu memoriei marelui sportiv Ivan Patzaichin

Am aflat cu adâncă întristare vestea trecerii din această viaţă, după o grea suferință, a domnului Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi ai României din toate timpurile, un om a cărui viață a fost luminată de credință vie în Dumnezeu şi animată de iubire profundă pentru țara sa, pe care a reprezentat-o cu mare cinste la nivel internaţional.

Model de profesionalism, onestitate morală, modestie și patriotism, domnul Ivan Patzaichin rămâne una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale vieții sportive românești și internaționale.

Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor îndurerați.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Share