Ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, sculptat pe noul Monument al Eroilor din parohia Cetea

Sărbătoarea Înălțării Domnului, 2 iunie 2022, a fost o zi cu o mare încărcătură duhovnicească în Parohia Ortodoxă Cetea, cu prilejul binecuvântării noului Monument al Eroilor, așezat în fața bisericii, edificat la finalul anului trecut.

Evenimentul a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Ceremonia religioasă a fost înfrumusețată liturgic atât de prezența părintelui arhid. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, cât și de răspunsurile de la strană ale unui grup de studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

După Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților și a numeroși credincioși, s-a oficiat Parastasul pentru cei 44 de eroi ai satului Cetea, căzuți la datorie în cele două războaie mondiale, urmat de binecuvântarea Monumentului, moment la care s-au alăturat și preoții din comuna Galda de Jos. Un grup de copii din Cetea, sub coordonarea doamnei preotese Ileana Cioara, au recitat poezii patriotice, iar în timpul intonării Imnului Eroilor, doi elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au depus coroane în cinstea celor evocați.

Noul Monument al Eroilor a fost ridicat cu sprijinul enoriașilor parohiei, fiind parte integrantă a patrimoniului acesteia. Pe fațadă este sculptat Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” instituit de Regele Ferdinand, fapt relevant pentru Anul Centenarului Încoronării.

Prin această sărbătoare, comunitatea credincioșilor ortodocși din Cetea păstrează vie memoria înaintașilor ce și-au dat viața pentru țară, făcând o punte de recunoștință jertfelnică între prezent și trecut, cinstindu-și eroii înveșniciți în iubire.

Pr. paroh,
Marius-Georgian Cioara

Share