Pâinea binecuvântată („paștile”) și Sfânta Lumină vor fi distribuite la Catedrala arhiepiscopală. Programul liturgic din perioada 6-18 aprilie 2026

În Sâmbăta Mare (11 aprilie) și în Duminica Sfintelor Paști (12 aprilie), la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, credincioșii ortodocși vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, în cadrul a trei intervale distincte de timp. De asemenea, sâmbătă seara, cu aproximativ două ore și jumătate înainte de Slujba Sfintei Învieri, la Catedrala arhiepiscopală va fi distribuită, ca în fiecare an, Sfânta Lumină.

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri (6-11 aprilie) și în Săptămâna Luminată (12-18 aprilie), programul liturgic al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia se desfășoară după rânduielile bisericești specifice acestei perioade liturgice, conform orarului anexat mai jos. Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala arhiepiscopală, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp. „Paștile” vor fi distribuite în Sâmbăta Mare (11 aprilie), în intervalul orar 15.00-18.00, și în Duminica Sfintei Învieri (12 aprilie), între orele 03.00-03.30 și 10.00-12.00.

De asemenea, în Sfânta și Marea Sâmbătă (11 aprilie), la orele serii, o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei va fi prezentă pe Aeroportul Internațional din Sibiu, de unde va fi adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim. Delegația Eparhiei noastre va ajunge la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, cu aproximativ două ore și jumătate înainte de Slujba Sfintei Învieri. Ca în fiecare an, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită, la Catedrala arhiepiscopală, tuturor reprezentanților parohiilor și așezămintelor monahale din județele Alba și Mureș, respectiv de pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Toate slujbele oficiate în această perioadă vor fi transmise pe frecvențele Radio Reîntregirea (89,6 FM Alba Iulia; 98,6 FM Târgu Mureș; 97,3 FM Munții Apuseni) și live-audio pe paginile oficiale de Facebook „Arhiepiscopa Ortodoxă Română a Alba Iuliei” și „Radio Reîntregirea”.

Programul liturgic al Catedralei Reîntregirii (6-18 aprilie 2026)

LUNI, 6 APRILIE – SFÂNTA ȘI MAREA LUNI
ora 7.00-9.45 – Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
ora 18.00-19.15 – Denie

MARȚI, 7 APRILIE SFÂNTA ȘI MAREA MARŢI
ora 7.00-9.45 – Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
ora 18.00-19.15 – Denie

MIERCURI, 8 APRILIE SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI
ora 7.00-9.45 – Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
ora 18.00-19.15 – Denie

JOI, 9 APRILIE SFÂNTA ȘI MAREA JOI (CINA CEA DE TAINĂ)
ora 7.00-9.45 – Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-10.00 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
ora 18.00-20.30 – Denia celor 12 Evanghelii cu scoaterea Sfintei Cruci

VINERI, 10 APRILIE SFÂNTA ȘI MAREA VINERI (RĂSTIGNIREA DOMNULUI)
(Zi aliturgică şi ajun)
ora 7.00-8.45 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa
ora 8.45-9.30 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf
ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf

SÂMBĂTĂ, 11 APRILIE SFÂNTA ȘI MAREA SÂMBĂTĂ (POGORÂREA LA IAD A DOMNULUI)

ora 7.00-7.45 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 7.45-10.20 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
ora 12.00-18.00: Program de curăţenie şi pregătire a Catedralei pentru praznicul Sfintelor Paşti (Catedrala este închisă)
ora 15.00-18.00: Distribuirea „paștilor” sub turnul clopotniţă
ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari
ora 23.00-01.15: Accesul în interiorul Catedralei este restricționat

DUMINICA PAȘTILOR, 12 APRILIE – ÎNVIEREA DOMNULUI (SFINTELE PAȘTI)
ora 00.00-01.15 – Utrenia Sfintei Învieri
ora 01.15-03.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 03.00-03.30: Distribuirea „paștilor” sub turnul clopotniţă
ora 03.15: Închiderea Catedralei
ora 09.30: Deschiderea Catedralei
ora 10.00-12.00: Distribuirea „paștilor” sub turnul clopotniţăÂ
ora 12.00-14.00 – A doua Înviere (Vecernia Sfintei Învieri cu citirea Sfintei Evanghelii în diverse limbi)

LUNI, 13 APRILIE – SFINTELE PAŞTI (a II-a zi)
ora 9.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia

MARȚI, 14 APRILIE – SFINTELE PAŞTI (a III-a zi)
ora 9.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia

MIERCURI, 15 APRILIE
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.15 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.00 – Vecernia

JOI, 16 APRILIE
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.15 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.00 – Vecernia

VINERI, 17 APRILIE – IZVORUL TĂMĂDUIRII
ora 8.30-9.30 – Utrenia
ora 9.30-11.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 11.30-12.00 – Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
ora 18.00-18.50 – Vecernia

SÂMBĂTĂ, 18 APRILIE
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.15 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Share