Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la hramul bisericii din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”

Pe data de 21 noiembrie 2022, Ierarhul nostru a poposit la biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, prilej cu care a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

Luni, 21 noiembrie a.c., când Biserica noastră prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia. Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta campusului școlar.

Cu prilejul hramului locașului de închinare, la slujbă au luat parte cadrele didactice și elevii instituției de învățământ, precum și numeroși credincioși dreptslăvitori. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentele rânduite, diaconul Ionuț Pavel a fost hirotonit preot pe seama parohiei Iclandu Mare, protopopiatul Luduș, iar tânărul Andrei Zăvoian a fost hirotonit diacon. La final, în semn de mulțumire și prețuire, părintele prof. dr. Eugen Pintea, directorul Seminarului, i-a oferit Chiriarhului nostru un coș cu flori.

Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „În Cana Galileii, Maica Domnului s-a adresat Fiului ei Iisus Hristos ca să-i scape pe miri de rușine. A făcut acest lucru fără ca cineva să o roage sau să intervină. Tot așa, ea poate să mijlocească acum și întotdeauna pentru noi în situații mult mai grele și amenințătoare. În primejdii, în frământări și în dificultăți, să o chemăm pe stăpâna noastră cerească și ea, în mod cert, va mijloci pentru noi. Dacă am merge cu încredere spre sânul ei matern, atunci problemele noastre ar fi simple și necomplicate, iar viețile noastre ar deveni curate. Să fim siguri că, sub acoperământul ei, noi suntem protejați și eliberați de necazuri, de nevoi, de dureri și de amărăciuni. De ce? Pentru că Maica Domnului este «steaua speranței» care răsare peste suferințele acestui veac de criză, ca să ne ofere tuturor balsamul mângâierii și al iubirii sale materne”.

Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia a fost înființat în anul 1991, reprezentând una dintre instituțiile de învățământ de elită ale orașului Marii Uniri. Având ca plan general de activitate formarea conștiinței duhovnicești a viitorilor preoți și profesori de Religie, Seminarul Teologic albaiulian urmărește, totodată, pregătirea de ansamblu a tinerilor teologi, planul de învățământ cuprinzând atât discipline teologice, cât și discipline laice. Începând cu anul 2013, director al Seminarului „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia este părintele prof. dr. Eugen Pintea.

Biserica din incinta campusului şcolar al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia a fost ridicată între anii 2008-2014. Lucrările s-au realizat cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei şi prin implicarea conducerii instituţiei de învăţământ teologic. Pictura în tehnica fresco a fost executată de către pictorul bisericesc Adrian Sicoe, între anii 2018-2020. Locaşul de rugăciune a fost înfrumuseţat şi înzestrat cu toate cele necesare cultului divin, fiind târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu pe data de 23 septembrie 2021.

Share