Pe data de 30 iunie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, în prezența a numeroși credincioși pelerini din județul Mureș.
În prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, numită „a Tuturor Sfinților”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, protopopiatul Reghin. Arhipăstorul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu ocazia hramului acestei vetre monahale. În continuare, Ierarhul nostru a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini din județul Mureș. La Altarul bisericii Mănăstirii de la Cașva slujește părintele protosinghel Ilie Pop.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a spus: „Credincioșii care sunt cu Hristos aici vor fi cu Hristos și dincolo, în veșnicie, și cei ce-L mărturisesc pe El printr-o adevărată viață creștinească, vor fi răsplătiți, precum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi. Închipuiește-ți că, într-o zi, Iisus te va îmbrățișa și va mărturisi înaintea îngerilor Săi din cer că tu ești al Său. El a promis că se va lepăda de cei ce s-au lepădat de El și că-i va mărturisi înaintea Tatălui Său pe cei ce L-au mărturisit pe El, adică au făcut voia Lui. Știind acestea, se cuvine să-L mărturisim pe Domnul prin viața și faptele noastre, din clipa de acum și până în ceasul morții noastre”.
Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva este situată pe Valea Gurghiului, la poalele dealului Dumbrăvița. Prima vatră monahală de aici a fost atestată documentar la anul 1473, când a fost consemnată refugierea în acest loc a mai multor monahi din Moldova. Respectivul așezământ a fost distrus la 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. Pe 18 martie 1994, a fost așezată piatra de temelie a noului locaș, urmând ca în data de 26 decembrie 1995 să fie sfințit paraclisul din incinta așezământului. Un an mai târziu, au fost demarate lucrările de edificare a noii biserici și a corpului de chilii.