Pe data de 26 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a prezidat Ședința anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale. Evenimentul a avut loc în Sala de conferințe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia.
Joi, 26 ianuarie a.c., în Sala de conferințe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, s-a desfășurat Ședința anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În prima parte a zilei, de la ora 9.00, a avut loc ședința Consiliului eparhial, în cadrul căreia membrii organismului, clerici și mireni, au dezbătut principalele activități derulate în anul 2022. Începând cu ora 10.00, s-a derulat întrunirea membrilor Adunării eparhiale pe comisii de specialitate, lucrările fiind conduse de către părinții consilieri eparhiali. Anul acesta, forul bisericesc s-a desfășurat într-o nouă componență, ca urmare a alegerilor organizate în decursul anului precedent.
În continuare, de la ora 10.30, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Mănăstirii „Hristos Pantocrator”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de Te-Deum, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra clericilor și credincioșilor din cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei pe parcursul anului trecut. După acest moment solemn de rugăciune, Întâistătătorul Eparhiei noastre, în calitate de președinte al Adunării eparhiale, a adresat cuvântul de bun venit membrilor acestui organism eclesial deliberativ, prilej cu care a subliniat conlucrarea dintre clerici și mireni în sânul Bisericii.
La ora 11.15, lucrările Adunării eparhiale au continuat cu prezentarea rapoartelor generale anuale de către părinții consilieri eparhiali. În cadrul acestora, au fost evidențiate obiectivele care au fost atinse în anul 2022, fiind totodată reliefate oportunitățile privind dinamizarea misiunii pastoral-misionare și cultural-filantropice în anul 2023. Apoi, a luat cuvântul domnul Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, care a subliniat conlucrarea armonioasă dintre administrația publică locală și Arhiepiscopia Alba Iuliei. Totodată, părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a evidențiat principalele coordonate ale activității academice din cadrul instituției de învățământ teologic universitar.
În cuvântul rostit la finalul Ședinței din această zi, Chiriarhul nostru a spus: „Astăzi, asistăm, cu durere, la o ignorare a sensului vieţii şi a responsabilităţii morale, la dispreţuirea şi încălcarea flagrantă a celor zece porunci şi la alte simptome îngrijorătoare care ne fac să fim neliniştiţi şi să ne temem pentru viitorul omenirii. Devine tot mai actual şi mai urgent apelul lui Hristos: «De nu vă veţi pocăi, voi toţi veţi pieri» (Lc. 13, 3). Biserica neamului românesc este chemată să-şi exercite rolul ei de Mamă şi Învăţătoare, aducându-i pe cei înstrăinaţi în casa Tatălui şi slujindu-i pe cei vitregiţi de soartă. De aceea, e bine ca fiecare dintre noi, cleric sau mirean, să fie implicat activ în societatea noastră, zicându-şi cu Fericitul Augustin: «Mi-e frică de Dumnezeu Care trece şi nu Se mai întoarce»”.