Vineri, 14 februarie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” de la Oașa, protopopiatul Sebeș. Începând cu ora 11.00, Arhipăstorul nostru s-a întâlnit cu reprezentanții filialelor ASCOR din întreaga țară, care sunt prezenți la Mănăstirea Oașa cu ocazia organizării Taberei Naționale ASCOR „Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț” și a derulării lucrărilor Consiliului Național al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR). Cu acest prilej, Ierarhul Alba Iuliei a rostit o prelegere în care a evidențiat importanța sublimă a valorilor tradiționale autentice care definesc tezaurul credinței ortodoxe strămoșești.
Această întâlnire de suflet a înnobilat seria activităților desfășurate la Mănăstirea Oașa în perioada 12-16 februarie, la care participă 200 de tineri din cadrul tuturor filialelor ASCOR, din cadrul Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) București și din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși (ATO) Lupeni. Manifestările cultural-duhovnicești din aceste zile marchează împlinirea a trei decenii de la înființarea ASCOR Alba Iulia, fiind dedicate personalității Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Un loc aparte în cadrul programului taberei îl ocupă cele trei sesiuni de lucru ale Consiliului Național al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, la care iau parte președinții, vicepreședinții și voluntarii filialelor ASCOR.
În cuvântul rostit cu ocazia întâlnirii cu membrii tuturor filialelor ASCOR, Arhipăstorul nostru a spus: „Întâlnindu-mă astăzi cu reprezentanţii ASCOR din toată ţara, le-am vorbit despre importanţa şi frumuseţea credinţei ortodoxe pe plaiurile mirificului spaţiu românesc de la Carpaţi şi Dunăre şi de la fereastra Mării Negre. Identitatea noastră naţională se identifică până azi cu tezaurul spiritualităţii ortodoxe pe care l-am primit ca pe o sfântă moştenire de la înaintaşii noştri care au trăit profund în duhul Legii strămoşeşti. În această societate secularizată şi marcată de diminuarea valorilor morale, avem nevoie de autentice paradigme de vieţuire sfântă. Pentru a rămâne pe mai departe în matca Bisericii noastre apostolice, trebuie să luăm aminte la pilda Sfinţilor autohtoni, care au păzit neştirbită credinţa mântuitoare. În felul acesta noi ne putem împodobi cu virtuţile lor şi, totodată, putem mărturisi cu demnitate Evanghelia lui Hristos”.
La finalul prelegerii susținute de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, domnul Mihai Paraschiv, inspector patriarhal în cadrul Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române și responsabil cu activitățile de tineret și relația cu ONG-urile bisericești naționale de tineret, a înmânat domnului Alexandru Graur, președintele ASCOR Alba Iulia, Diploma Anului Centenar al Patriarhiei Române. Distincția a fost oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru activitatea intensă și rodnică desfășurată de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia în apărarea credinței ortodoxe și în promovarea culturii și spiritualității românești, pe parcursul celor trei decenii de existență.
În ceea ce privește programul zilei de vineri, 14 februarie, acesta a debutat la ora 06.00, cu oficierea Sfintei Liturghii. Apoi, de la ora 8.30, voluntarii organizațiilor de tineret au participat la activitățile specifice vieții mănăstirești: îngrijirea și hrănirea animalelor din saivanul așezământului monahal, prepararea tămâii și a mirului, pregătirea bucatelor și așezarea mesei în trapeza mănăstirii, organizarea pangarului mănăstirii și reamenajarea atelierului așezământului. De asemenea, începând cu ora 9.00, s-a desfășurat sesiunea a II-a de lucru a Consiliului Național ASCOR, prezidată de domnul Mihai Paraschiv, inspector patriarhal. În cadrul ședinței au fost dezbătute principalele aspecte ale activităților care vor avea loc în viitor la nivel național.