Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Învierea Domnului” din Târgu Mureș

În a doua zi de Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la biserica „Învierea Domnului” din municipiul Târgu Mureș. Ierarhul Alba Iuliei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Luni, 21 aprilie a.c., în a doua zi a Praznicului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din Târgu Mureș. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Învierea Domnului” din cartierul Tudor Vladimirescu. La Altarul acestui sfânt locaș slujesc părintele protopop Răzvan Șulea, preot al parohiei Târgu Mureș – „Sfinții Români”, părintele Ciprian Citirigă, păstor al parohiei Târgu Mureș VII, sector 2, și părintele Iuliu Oprea, preot al parohiei Târgu Mureș VII.

La finalul slujbei, domnul prof. univ. dr. Horațiu Suciu, cadru didactic la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și șeful clinicii de cardiologie a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, a primit din partea Părintelui Arhiepiscop Irineu Ordinul „Credință și Unire”, în semn de aleasă prețuire pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos.

Adresându-se numeroșilor credincioși târgumureșeni prezenți la Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei a spus: „Credința în înviere și în viața eternă constituie o forță formidabilă prin care putem depăși asperitățile cotidiene, deșertăciunea ideologică și tumultul lumii degradate. Credința în Dumnezeu este temelia mântuirii și a împlinirilor frumoase, este busolă călăuzitoare pe marea existenței și un reazem puternic în lupta vieții. De aceea, Hristos Domnul a spus: «Să nu se tulbure inimile voastre. Credeți în Dumnezeu și în Mine credeți». Și a mai spus: «Celui ce crede, toate îi sunt cu putință»”.

Share