În ziua Praznicului Bunei Vestiri, Întâistătătorul Eparhiei noastre a liturghisit la Mănăstirea de la Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia. Obștea așezământului monahal se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Emiliana Mardare.
Marți, 25 martie 2025, de Praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia și a rostit cuvântul de învățătură, cu ocazia hramului acestui așezământ monahal. Obștea Mănăstirii „Buna Vestire” de la Pătrângeni se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Emiliana Mardare.
Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Să nu ne descurajeze urâciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, pentru că Maica Domnului răspândește pretutindeni roua purificatoare a iubirii sale materne. Ea înfruntă pe balaurul infernal, adică pe satana, care și-a extins domnia lui de ură și de moarte. Dacă ura însângerează străzile lumii, dacă păcatul îngheață inimile multora, iar omenirea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Hristos Domnul și spre Preacurata Sa mamă. Un poet creștin spunea: «Maica și Pruncul sunt de-ajuns / Acest pământ în veci să fie uns». Într-adevăr, inima ei de mamă bate la unison cu inima Fiului ei Biruitor și alături de El participă la ocrotirea delicată și la înnoirea lumii răscumpărate”.
Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni este amplasată pe locul unei vetre monahale mai vechi, a cărei atestare documentară este datată în secolul al XVIII-lea. Din perioada respectivă, sunt cunoscuți cu numele monahii Efrem și Teodosie, viețuitori ai acestui așezământ, care au făcut parte din soborul clericilor și mirenilor reuniți la Zlatna, în august 1760, în contextul adunării convocate de Cuviosul Sofronie de la Cioara. Piatra de temelie a bisericii „Buna Vestire” a fost așezată în anul 1993, locașul fiind ocrotit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.