Sâmbătă, 5 aprilie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul clericilor și credincioșilor din protopopiatul Reghin. Începând cu ora 18.00, în localitatea Morăreni, județul Mureș, Arhipăstorul nostru a susținut conferința duhovnicească intitulată „Demnitatea și vocația omului în lumea creștină contemporană”, în contextul sezonului liturgic al Postului Sfintelor Paști. La eveniment au participat preoți, oameni de cultură, oficialități centrale și locale, precum și numeroși credincioși de pe Valea Mureșului Superior. Seara duhovnicească a debutat cu un recital de pricesne susținut de tinerii Centrului Cultural-Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Văii Mureșului Superior, coordonați de către doamna prof. dr. Silvia Andone.
În cuvântul duhovnicesc rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a subliniat importanța respectării valorilor morale, ca norme de căpătâi ce ne conduc spre Împărăția cea veșnică. De asemenea, Ierarhul nostru a reliefat modelul de viață exemplară pe care l-au avut sfinții români recent canonizați, îndemnându-i pe cei prezenți să le urmeze credința și râvna duhovnicească. În a doua parte a manifestării, Corul „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, coordonat de către părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, a interpretat un buchet de cântece religioase specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.
La final, în calitate de gazdă, părintele Sergiu Andone, coordonatorul Centrului Cultural-Catehetic și Pastoral al Văii Mureșului Superior, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu pentru cuvântul duhovnicesc sădit în inimile celor prezenți. Evenimentul a fost organizat de către Protopopiatul Ortodox Reghin și Centrul Cultural-Catehetic și Pastoral al Văii Mureșului Superior, înscriindu-se în șirul manifestărilor derulate în contextul „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi al „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
Pr. Sorin Sîplăcan