Marți, 4 aprilie 2023, la Colegiul Național „Unirea” din Târgu-Mureș a avut loc o întâlnire de suflet între elevi și vrednicul părinte Călin Budai. Întâlnirea, desfășurată sub titlul „Chipul moral al bătrânului în viața creștinilor”, se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Organizatorii acestui eveniment de suflet sunt Protopopiatul Ortodox Târgu-Mureș, Grupul de Inițiativă pentru Tineret și Colegiul Național „Unirea”, gazda acestei manifestări.
În cadrul întâlnirii, părintele Călin Budai a prezentat chipuri de oameni sfinți din Vechiul și Noul Testament, din Pateric și din Filocalie, ce pot reprezenta modele demne de urmat pentru tinerele generații. Adolescenții au fost îndemnați să trăiască viața frumos și responsabil, să aleagă cu discernământ modelele pe care vor să le urmeze în viață și să îi prețuiască pe oamenii în vârstă care pot reprezenta surse de înțelepciune și modele de viețuire demnă în societate, cu respect față de valorile morale.
La reușita acestui eveniment au contribuit următoarele cadre didactice: Melania Bândilă, Maria Motorga, Consuela Pop, profesoare de Limba și literatura română, și pr. Iuliu Florea, profesor de Religie la Colegiul Național „Unirea”. Mulțumim părintelui protopop Olimpiu Zăhan pentru implicarea și susținerea unor astfel de manifestări prin care tinerii au ocazia să cunoască frumusețea Ortodoxiei.
Pr. prof. dr. Iuliu Florea