La debutul Postului Adormirii Maicii Domnului, duminică, 1 august 2021, s-a derulat un eveniment duhovnicesc de excepție pe Valea Mureșului Superior: conferința „Întru adormire, lumea nu ai părăsit”, susținută de părintele Constantin Necula, profesor universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, de către Protopopiatul Ortodox Reghin, prin Centrul Cultural-Catehetic și Pastoral „Sf. M. Mc. Pantelimon” al Văii Mureșului Superior, în sala de evenimente a Complexului E-Mol Morăreni, și s-a bucurat de prezența unui numeros public, alături de primarii, oamenii de cultură și credincioșii din zonă.
Părintele protopop Valentin Vârva a fost cel care a adresat cuvântul de bun venit și de mulțumire invitatului, subliniind legătura acestuia cu zona Reghinului, pe care a vizitat-o în câteva rânduri în ultimii ani. În cadrul conferinței, părintele Necula a evidențiat rolul Maicii Domnului în viața creștinătății, împletind într-un discurs savuros elementele de teologie cu probleme ale vieții cotidiene. Darul părintelui Necula, de a crea o atmosferă caldă și familială, a făcut ca inimile să se deschidă spre cuvântul ziditor și purtător de har.
Recitalurile instrumentale, susținute de prof. dr. Andrada Badi și prof. Ioan Moldovan Lirca de la Liceul de Artă din Târgu Mureș, au oferit audienței momente culturale rafinate, iar tinerii Eusebiu Pașcanu și Ilie Suciu au dat glas unor pricesne închinate Maicii Domnului.
Manifestarea s-a realizat prin efortul conjugat al Primăriei Comunei Deda, al Primăriei Rușii Munți, al preoților și credincioșilor din parohiile de pe Valea Mureșului Superior, fiind coordonată de părintele Sergiu Andone și moderată de prof. dr. Silvia Andone. Partenerii media ai evenimentului au fost: TVR Tg. Mureș și ziarul „Glasul Văilor”.
Prof. dr. Silvia Andone