Părintele Ioan Moldovan-Lirca, preot al parohiei Răstolița, protopopiatul Reghin, timp de mai bine de patru decenii, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2020. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, joi, 3 decembrie, începând cu ora 13:00, în cimitirul parohiei Răstolița.
Părintele Ioan Moldovan-Lirca s-a născut la data de 30 august 1953, din părinții Gavril și Maria Moldovan, fiind originar din satul Căcuciu (jud. Mureș). Copilăria și-a petrecut-o în localitatea natală, unde a urmat Școala Primară, între anii 1960-1964, pentru ca Gimnaziul să îl absolve la Școala din localitatea Sânmihaiul de Pădure. Din dorința de a studia teologia, se înscrie la examenul de admitere pentru Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, ale cărui cursuri le-a urmat între anii 1968-1973. În timpul studiilor liceale, a fost coleg cu Întâistătătorul Eparhiei noastre, Părintele Arhiepiscop Irineu.
După îndeplinirea stagiului militar, a început cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, însă datorită situației materiale precare, a fost nevoit să se retragă după doar câteva luni. La data de 7 iunie 1975, Ioan Moldovan s-a căsătorit cu tânăra Mărioara Lirca, pe atunci cadru didactic în învățământul preșcolar. După mai puțin de un an de zile, pe 1 martie 1976, a fost numit preot pe seama parohiei Răstolița. A fost hirotonit în treapta de diacon în parohia Teiuș, urmând ca la data de 28 martie 1976 să fie hirotonit preot de către vrednicul de pomenire Episcopul Emilian Birdaș al Alba Iuliei.
În anul 1977, avea să reînceapă cursurile teologice, cu frecvență redusă, pe care le absolvă în anul 1980. A susținut lucrarea de licență (cu titlul „Pregătirea candidatului la preoție din punct de vedere omiletic”) la disciplina Omiletică și Catehetică, sub coordonarea preotului profesor Sebastian Șebu. În anul 1983, a participat la cursul de definitivare la Institutul Teologic din București, iar în anul 1991 a urmat cursurile pastorale și de educație religioasă la Sibiu. De asemenea, între anii 1990-2012, a funcționat în mai multe rânduri ca și profesor pentru disciplina Religie la Școala Generală din Răstolița.
În timpul slujirii preoțești în comuna Răstolița, a dat dovadă de zel pastoral-misionar și râvnă apostolică, participând la toate manifestările cultural-artistice desfășurate la diverse acțiuni de interes social. De asemenea, pe tot parcursul slujirii sale, a săvârșit cu toată dragostea și dăruirea sfintele slujbe, răspunzând tuturor cererilor și trebuințelor sufletești ale credincioșilor. Totodată, sub atenta sa coordonare, au fost executate de-a lungul timpului numeroase lucrări de reabilitate a bisericii parohiale, timp în care a fost recondiționată pictura. La data de 27 august 2007, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale, părintele Ioan a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, ca urmare a râvnei de care a dat dovadă pe parcursul anilor de slujire.
Părintele Ioan Moldovan-Lirca a trecut la Domnul marți, 1 decembrie 2020. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, joi, 3 decembrie, începând cu ora 13.00, în cimitirul parohiei Răstolița.
Domnul să îl pomenească întru Împărăția Sa și sufletul său bun să fie așezat cu sfinții.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!