Părintele Ioan Puiuleț, preot al parohiei Poiana Vadului între anii 1972-2011, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de vineri, 11 august 2023. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată luni, 14 august, începând cu ora 12.00, la biserica „Izvorul Tămăduirii” din parohia Câmpeni Deal, de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Andrei Bâldea, protopop al Câmpeniului.
Părintele Ioan Puiuleț s-a născut la 18 iulie 1947, în satul Gura Sohodolului, din părinții Rovin și Samfira. A urmat școala primară, gimnazială și liceul în orașul Câmpeni, iar între anii 1966-1971 a frecventat cursurile Institutului Teologic din Sibiu.
După absolvirea cursurilor universitare, în anul 1972, s-a căsătorit cu tânăra Doina (născută Petric), fiind binecuvântați cu trei copii. A fost hirotonit preot, în luna martie 1972, de către Episcopul Visarion Aștileanul, pe seama parohiei Poiana Vadului, protopopiatul Câmpeni, pe care a păstorit-o cu râvnă, până în anul 2011.
Trudind cu râvnă apostolică în ogorul Bisericii, pe lângă slujirea sacerdotală, părintele Ioan Puiuleț a respectat datinile și tradițiile moților. Timp de aproape 40 de ani, a desfășurat o bogată și rodnică activitate pastoral-misionară, gospodărească și social-filantropică, încununată cu finalizarea lucrărilor de renovare totală a bisericii din Poiana Vadului, efectuate între anii 2006-2008.
Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată luni, 14 august, începând cu ora 12.00, la biserica „Izvorul Tămăduirii” din parohia Câmpeni Deal, de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Andrei Bâldea, protopop al Câmpeniului. Veșnica lui pomenire din neam în neam!