Duminică, 27 august 2023, am primit cu întristare vestea trecerii în veșnicie a părintelui pensionar Vasile Oprișa (67 de ani), fost paroh al parohiei Roșia Montană I, protopopiatul Câmpeni. Părintele Vasile Oprișa s-a născut la data de 22 iulie 1956, în localitatea Valea Lupșii, județul Alba, din părinții Sabin și Sava. În anul 1980, s-a căsătorit cu tânăra Maria Barb, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu două fiice (Mariana și Raluca Ancuța).
În anul 1981, a absolvit Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Pe data de 2 februarie 1981, la Catedrala eparhială din Alba Iulia, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Trâmpoiele, protopopiatul Alba Iulia. Șase ani mai târziu (1987), a fost transferat în parohia Roșia Montană I, unde a slujit până la data de 1 mai 2022, când s-a pensionat la limită de vârstă. În cele două comunități încredințate spre păstorire, a desfăşurat o vie activitate pastoral-misionară, oficiind sfintele slujbe cu mult zel apostolic și credinţă în Dumnezeu.
Slujba înmormântării a fost programată pentru data de 29 august 2023, de la ora 13.00, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Roșia Montană I. Hristos Domnul, Marele Arhiereu, să-l primenească pe părintele Vasile în ceata slujitorilor săi credincioși și să-i facă parte de împreună-slujirea în Liturghia cea cerească și veșnică, iar familiei îndoliate ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu mila și mângâierea Sa!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pr.Andrei Bâldea
Protopop al Câmpeniului