Miercuri, 15 februarie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Tigran Galstyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al Republicii Armenia la București și i-a dorit mult succes în misiunea diplomatică în România. Domnul ambasador a mulțumit pentru onoarea de-a fi primit de Patriarhul României și a subliniat bunele relații dintre cele două popoare. Excelența Sa speră că, în timpul mandatului său, aceste relații vor fi intensificate, îndeosebi prin cultivarea legăturilor spirituale şi culturale, se arată într-un comunicat transmis de Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române.
În acest sens, Domnia Sa a menționat că întrevederea cu Patriarhul României reprezintă prima întâlnire oficială pe care o are după prezentarea scrisorilor de acreditare, întrucât a dorit ca activitatea diplomatică să o înceapă cu binecuvântarea lui Dumnezeu. În continuare, domnul Tigran Galstyan a amintit prezența de secole a comunității armeane din România și importanța vrednicului de pomenire Patriarh Catolicos Vasken I al Tuturor Armenilor, născut și educat în România, care a fost un simbol al renașterii conștiinței naționale a poporului armean.
În timpul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat importanța și rolul pe care credința creștină le-a avut în păstrarea identității poporului armean, în perioade dificile din istoria sa, și a reliefat faptul că cele două popoare au experiențe istorice comune. De aceea, sunt necesare păstrarea și promovarea patrimoniului spiritual într-un context religios și geopolitic dificil. La finalul întâlnirii, Patriarhul României a precizat că un mod practic de cunoaștere reciprocă a celor două popoare este organizarea de pelerinaje în România și Armenia și dezvoltarea unor proiecte comune.
Sursa: basilica.ro
Foto: ziarullumina.ro