Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe după decesul Papei emerit Benedict al XVI-lea.
București, 31 decembrie 2022
Sanctităţii Sale Papa FRANCISC,
Cetatea Vaticanului
Sanctitatea Voastră,
Cu profundă durere, am aflat despre plecarea din această lume, după o îndelungată suferință pe care a îndurat-o cu mult curaj, a celui ce a fost al 265-lea episcop al Romei, Papa emerit Benedict al XVI-lea, o venerabilă și bine-cunoscută personalitate contemporană.
Împărtășim durerea Sanctității Voastre provocată de această pierdere și adresăm condoleanțe întregii Biserici Romano-Catolice.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel Care este învierea și viața (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Papei Benedict al XVI-lea în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
† Daniel
Patriarhul României