În zilele de 15-16 februarie a.c., Parohia Ortodoxă Jabenița, protopopiatul Reghin, a organizat pentru tinerii grupului parohial un pelerinaj în acord cu tematica anului 2025, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Pelerinajul nostru, având ca temă „Mărturisirea jertfelnică a duhovnicilor, moștenirea unui secol de patriarhat”, a fost un prilej de a redescoperi istoria vie a Bisericii Ortodoxe Române prin vizitarea unor locuri de referință, încărcate de sfințenie și jertfă duhovnicească. Fiecare popas ne-a oferit o lecție despre dăruirea preoților, călugărilor și credincioșilor care au păstrat nestinsă flacăra credinței, în ciuda încercărilor istoriei. Cei 17 tineri participanți, însoțiți de subsemnatul, de doamna preoteasă Diana Angelica Mălinaș și de doamna prof. Crina Hărșan, au vizitat câteva repere importante de spiritualitate ortodoxă românească.
Primul popas în municipiul București a fost la Catedrala Patriarhală, unde tinerii au participat la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie. Aflată în inima Capitalei, biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” este ctitoria lui Constantin Şerban Basarab Voievod, fiul lui Radu Vodă Şerban, care s-a aflat pe tronul Ţării Româneşti între anii 1654-1658. Frumosul lăcaș de cult a purtat de-a lungul veacurilor titulatura de „Maica tuturor bisericilor din Valahia”. Aici au fost unşi domnitorii Ţării Româneşti, patriarhii României, s-a consfinţit Unirea de la 1859 şi tot aici s-a proclamat, la 9 mai 1877, independenţa de Stat a României. În dreapta pronaosului se află mormintele patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române: Miron Cristea (†l939), Nicodim Munteanu (†l948), Iustin Moisescu (†1986) și Teoctist Arăpaşu (†2007), care sunt dovada vie a responsabilității și slujirii neobosite pentru unitatea și dăinuirea spirituală a neamului.
Am vizitat apoi Biserica „Sfânta Ecaterina” – paraclis al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul”. Ridicat între anii 1850-1852, locașul a devenit paraclis al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti în anul 1959, iar din septembrie 2012 funcționează și ca parohie. Ca profesor, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae nu doar că a predat și a format generații de teologi, ci a influențat profund învățământul teologic românesc și nu numai, iar biserica de lângă această prestigioasă instituție a fost și este un mediu de adâncire în cunoașterea teologică. Biserica „Sfântul Spiridon Nou” a fost următorul popas. Lăcașul este Catedrala onorifică a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și paraclis patriarhal. Unul din cele mai importante evenimente care au avut loc în biserica „Sfântul Spiridon Nou” a fost întronizarea Patriarhului Justinian Marina în data de 6 iunie 1948.
Un alt eveniment momorabil a fost hirotonia întru arhiereu, la data de 5 martie 1950, a arhimandritului Teoctist Arăpașu, ca episcop vicar patriarhal, cu titlul Botoșăneanul. În vârstă de 35 ani, a devenit cel mai tânăr dintre ierarhii Bisericii de atunci. El va avea un rol important în salvarea de la demolare a acestei biserici, în contextul în care regimul comunist a intenționat să demoleze biserica din cauza unor probleme de rezistență. Patriarhul Teoctist, proaspăt învestit ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a reușit să o salveze de la demolare și, cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureștilor, a inițiat renovarea acesteia.
În Biserica „Sfântul Nicolae” – Vlădica, construită între anii 1902 și 1904 pe locul unui mai vechi locaș, „Sfântul Nicolae” din Prund (1889), ne-am închinat icoanei Maicii Domnului, pictată de Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Pașii ne-au purtat apoi spre Mănăstirea Antim. Fondat de Sfântul Antim Ivireanul, acest așezământ monahal a fost un centru de spiritualitate și rezistență. Aici s-a format mișcarea duhovnicească „Rugul Aprins”, o organizaţie religioasă ce a funcţionat cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim, între 1945 şi 1948, și din care au făcut parte mari părinți, precum Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, precum și numeroși preoți, călugări, artiști, scriitori, jurnaliști, filosofi și alți intelectuali.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim are o legătură directă cu Mănăstirea Antim din București. Născut în 1912, părintele Sofian Boghiu a fost un duhovnic și pictor bisericesc remarcabil. Ulterior, a devenit stareț al acestei mănăstiri, slujind cu devotament și contribuind la viața spirituală a comunității monahale. Pentru implicarea sa în mișcarea „Rugul Aprins”, a suferit persecuții în perioada regimului comunist, fiind condamnat la muncă silnică. După eliberare, și-a continuat activitatea pastorală și artistică, pictând numeroase biserici și îndrumând credincioșii până la trecerea sa la cele veșnice în 2002. În anii 1950, regimul comunist din România a inițiat politici de secularizare și demolare a unor locașuri de cult. Pentru a proteja Mănăstirea Antim de o posibilă demolare, Patriarhul Justinian Marina a decis transformarea complexului în Paraclis atriarhal și Reședință episcopală.
Am ajuns și la Mănăstirea Radu Vodă. Aceasta poartă numele celui de-al doilea ctitor, Radu Voievod, cel care a rezidit-o între anii 1614 şi 1645. Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) își are locul de veci în biserica Mănăstirii Radu Vodă, alegere inspirată de exemplul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care a dorit să fie înmormântat la Mănăstirea Putna, ca simbol al hotarelor credinței. În contextul încercărilor regimului comunist de a închide Mănăstirea Radu Vodă, patriarhul a renunțat la tradiția de a fi îngropat în Catedrala Patriarhală și a ales acest loc pentru a întări legătura Patriarhiei cu mănăstirea. A supravegheat personal lucrările de renovare, asigurându-se că mormântul său devine un simbol al continuității și al dreptului Patriarhiei asupra acestui așezământ. Legături cu acest așezământ monahal a avut și Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Stavrofora Mihaela Stroescu, stareța Mănăstirii Miclăușeni, care i-a fost ucenică, mărturisește despre părintele-pictor Sofian Boghiu următoarele: „Era un om ca toți ceilalți, dar sfințit prin suferință, având o răbdare extraordinară. Era o personalitate deosebită, dar atât de modestă! Punea un efort uriaș în munca sa. Îmi amintesc că, pe vremea când eram la București, el lucra la pictura Bisericii Radu Vodă. După ce slujea dimineața la Liturghie, se urca pe schelă și lucra ore întregi”.
Am vizitat apoi Mănăstirea Cernica și cimitirul acesteia, aflate în orașul Pantelimon, județul Ilfov. Fondată în secolul al XVII-lea de vornicul Cernica Știrbei, a devenit un loc de rugăciune și cultură duhovnicească. Aici au viețuit mari personalități ale Ortodoxiei românești, precum Sfântul Calinic de la Cernica, fost stareț și episcop al Râmnicului. Ansamblul monahal impresionează prin bisericile sale, chiliile liniștite și cimitirul unde au fost înhumați numeroși cărturari și clerici, printre care și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și duhovnicul Benedict Ghiuş. Despre acesta din urmă, Mitropolitul Bartolomeu Anania amintea că „părintele Daniil Sandu Tudor [...] a fost organizatorul, a fost creierul acestei organizații [n.n. Rugul aprins], iar părintele Ghiuș a fost duhul ei. Mai mult decât sufletul, a fost duhul”.
Grupul a înnoptat la Mănăstirea Caraiman, aflată în Bușteni, jud. Prahova. Deși așezarea monahală are un istoric scurt, fiind înființată în 1998, ctitorul acesteia, părinte Gherontie Puiu, a fost un duhovnic ce se înscrie în șirul marilor duhovnici contemporani. Prigonit de comuniști, condamnat la 15 ani de închisoare și încarcerat în lagărul de la Periprava (jud. Tulcea), are reușit să fugă și a vieţuit ca un sihastru, zece ani, într-o grotă din Bucegi. El îi îndemna pe oamenii care-l căutau să se roage cu cuvintele: „Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei!”. Itinerariul a continuat a doua zi cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Brâncoveanu, aflată în localitatea Sâmbăta de Sus, județul Brașov. De această vatră monahală sunt legate mari nume de duhovnici. Îi amintim pe: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, care a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu între 1942 și 1945 și a contribuit la dezvoltarea și consolidarea vieții monahale a mănăstirii, fiind un duhovnic căutat și respectat; Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, care a fost stareț al mănăstirii și duhovnic aproape 50 de ani, îndrumând și sprijinind viața duhovnicească a monahilor și credincioșilor din zonă.
La întoarcerea spre casă, pelerinajul a mai inclus două obiective importante. Primul dintre ele, Mănăstirea Râmeț, este o mănăstire din comuna Râmeț, în județul Alba. Este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania, datând din secolul al XIV-lea. Fondată în 1214 de călugării Ghenadie și Romulus, mănăstirea a fost un important centru spiritual și cultural. În secolul XX, părintele Dometie Manolache a jucat un rol esențial în revitalizarea mănăstirii, fiind cunoscut pentru viața sa duhovnicească profundă și eforturile de restaurare a așezământului monahal. Astăzi, el este cinstit ca „Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț”. La mormântul acestuia, tinerii s-au rugat împreună, rostind rugăciunea domnească, troparul sfântului și cântând „Cuvine-se cu adevărat”.
Ultimul popas, la lăsarea serii, ne-a surprins în mod deosebit. Vizita la monumentul-biserică numit „Calvarul Aiudului”, situat pe „Râpa Robilor”, în localitatea Aiud, județul Alba, a lărgit orizontul de cunoaștere al tinerilor. Închisoarea de la Aiud, cunoscută și sub numele de „Zarca Aiudului”, a fost un loc de detenție pentru deținuți politici cu pedepse mari, proveniți din diverse medii politice și sociale, în perioada regimului comunist, fiind considerați periculoși de către autoritățile regimului. Penitenciarul din Aiud a fost un loc marcat de insalubritate, frig, foame și lipsă de îngrijire medicală, condiții care au dus la numeroase decese și boli grave. Aproape de penitenciar, în zona denumită Râpa Robilor, se află osemintele multor deținuți care au murit în închisoare și au fost aruncați în gropi comune. În fața acestui tărâm al suferinței, am înțeles cu toții mai bine adevăratul sens al vieții omului pe pământ.
De pe aceste meleaguri au trecut la Domnul mii de oameni nevinovați, printre care Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea sau Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction Munteanu. Alții au rezistat suferințelor îndelungate și s-au întors în libertate, dând mărturie despre cum tortura fizică și umilințele la care erau supuși nu făceau decât să le întărească credința, iar în mulți dintre ei se forma o conștiință adâncă a sacrificiului și a dăruirii în fața regimului ateu. Dintre cei din urmă amintim pe: Arhimandritul Iustin Pârvu, Părintele Nicolae Steinhardt, Ioan Ianolide și alții. Evenimentul se înscrie în seria activităților pe care parohia și le-a propus în vederea participării cu grupul parohial de tineri la Concursul Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri” (Ediția a XVII-a).
Pr. Hadrian Horațiu Mălinaș
