Persoanele cu dizabilități aduc bucuria Învierii în casele celor dragi

În perioada 11-15 aprilie, beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia și-au dedicat timpul realizării decorațiunilor de Paște. Aceste activități au avut ca scop dezvoltarea creativității, a deprinderilor de motricitate, dar și petrecerea unui timp de calitate, unii în compania celorlalți.

Aceștia au confecționat obiecte de decor specifice perioadei pascale, dându-li-se posibilitatea să își exprime imaginația și originalitatea. Decorațiunile, precum coșulețe tematice sau ouă de polistiren, au fost prelucrate cu ajutorul mai multor tehnici, cum ar fi: decupaj, lipire, croșetat, pictură și tehnica șervețelului. Prin realizarea obiectelor de decor caracteristice acestei perioade, beneficiarii și-au îmbunătățit deprinderile de motricitate fină și coordonare a mișcărilor și și-au pus în valoare potențialul creativ. Ei și-au petrecut timpul într-un mod plăcut și relaxant, confecționând decorațiuni cu prilejul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Aceste decorațiuni au fost realizate cu multă dragoste și, mai apoi, au fost dăruite spre a aduce bucuria Învierii în casele celor dragi.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba. Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Consiliul Județean Alba prin DGASPC Alba.

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Share