În prima săptămână a lunii martie, tinerii și copiii, împreună cu cadrele didactice, educatorii, voluntarii și preoții coordonatori din cadrul așezămintelor sociale și educaționale din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au desfășurat activități prin care și-au exprimat dragostea și recunoștința în mod creativ, folosind cuvinte, elemente grafice și culoare.
Copiii au realizat activități de grup cu scopul conștientizării lucrurilor care sunt cu adevărat importante în viață, prin promovarea valorilor autentice, precum: familia, integritatea morală și respectul reciproc. „Linia vieții” reprezintă una dintre cele mai reprezentative activități desfășurate, prin care copiii au menționat momentele semnificative din viața lor. La finalul activității, fiecare tânăr a împărtășit detalii despre „familia” lui și despre cum se văd ei ca viitori părinți.
Totodată, cu ocazia zilei de 8 martie, toți copiii și tinerii au confecționat felicitări dedicate mamei cu mesajul „Mamă, îți mulțumesc că m-ai născut!”. Aceștia și-au exprimat sentimentele pe hârtie prin mici texte adresate mamei, dar și prin desene specifice. Pe tot parcursul activităților, toți copiii au purtat tricouri inscripționate cu mesajul „La mulți ani, mami!”.
Ca în fiecare an pe parcursul lunii martie, copiii din Centrele de zi ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și cei din cadrul proiectului „Prin educație spre vocație!” participă la activități dedicate vieții.
În cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei funcționează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 16 Centre „Școală după Școală”, în care sunt ocrotiți peste 1000 de copii. Aceste așezăminte funcționează sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. De asemenea, Proiectul „Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia