De Praznicul Schimbării la Față a Domnului, Întâistătătorul Eparhiei noastre a poposit la Mănăstirea Poșaga, protopopiatul Câmpeni. Ierarhul Alba Iuliei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși pelerini.
Joi, 6 august 2026, în ziua Praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Poșaga, protopopiatul Câmpeni. Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în altarul de vară din incinta așezământului călugăresc. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea părintelui stareț Teofan Jurca.
Adresându-se numeroșilor credincioși, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Lucru esențial nu este pur și simplu să-L vedem pe Dumnezeu în Iisus Hristos, ci și să-L ascultăm și să-L urmăm pe Domnul. El este modelul sublim al desăvârșirii morale și sursa de realizare morală, Care a spus: «Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel care Mă iubește pe Mine». De aceea, deasupra Muntelui Tabor a răsunat glasul Tatălui ceresc în acest fel: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit. Voi de El să ascultați!». Când Îl ascultăm și Îl urmăm pe Mântuitorul nostru, atunci viețile noastre dobândesc ceva din strălucirea luminii lui Dumnezeu. Datoria noastră morală este să devenim lumini care strălucesc pentru Dumnezeu în această lume efemeră. În felul acesta, dăm mărturie fidelă despre Iisus Hristos, ca unii care, prin Botez, ne-am îmbrăcat întru El, Lumina lumii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: «ca fii ai luminii să umblați»”.
Construită într-un loc pitoresc, Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Poșaga este situată la 43 km sud-vest de municipiul Turda și la 50 km de orașul Câmpeni. În apropiere, curge „Valea Poșagăi”, precum și izvorul datorită căruia așezământul este cunoscut sub denumirea de „Izvorul Tămăduirii”. Intrarea în incinta Mănăstirii se face printr-o poartă masivă, sculptată în lemn de stejar, executată în anul 1981 de către meșterul Vasile Sălăjan din Baia Sprie.
Viața monahală de aici a început în anul 1948. Ulterior, în 1960, statul comunist avea să desființeze așezământul. La anul 1979, părintele Paisie Cosma a restaurat biserica Mănăstirii, construind clădirea stăreției și clopotnița, precum și gardul de împrejmuire a incintei și poarta masivă de la intrare. Viața monahală de aici avea să cunoască o revigorare intensă începând cu anul 1990, când așezământul mănăstiresc și-a redobândit dreptul legal de funcționare.
Text: Vasile Căpîlnean / Radio Reîntregirea
