Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a fost invitatul primei conferințe duhovnicești organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia în Postul Nașterii Domnului din acest an. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, miercuri, 23 noiembrie, de la ora 18.00.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Crăciunului, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești. Prima întâlnire a avut loc miercuri, 23 noiembrie 2022, începând cu ora 18.00, și s-a desfășurat în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Evenimentul l-a avut ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a susținut conferința intitulată „În căutarea lui Hristos, în căutarea omului”.
La această întâlnire de suflet au luat parte numeroși clerici, credincioși, elevi seminariști, studenți teologi, dar și tineri ai altor programe de licență din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În debutul conferinței, părintele arhid. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, moderatorul evenimentului, a realizat o scurtă prezentare a activității pastoral-misionare și academice a Părintelui Episcop Benedict Bistrițeanul, mulțumindu-i Preasfinției Sale pentru prezența la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. În continuare, Părintele Episcop a adresat alese mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvântarea de a fi prezent spre a le vorbi tinerilor și credincioșilor dreptslăvitori din orașul Marii Uniri.
În discursul rostit cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict a subliniat realitatea conform căreia ființa umană se regăsește în formă deplină numai în Mântuitorul Iisus Hristos, amintind în acest sens faptul că Betleemul a constituit un veritabil loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu. În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict, definind ființa umană sub forma a trei atribute, a punctat faptul că Mântuitorul Hristos reprezintă „măsura” la care fiecare dintre noi suntem chemați spre a dobândi desăvârșirea. La final, Părintele Episcop Benedict a reliefat încă o dată faptul că omul va dobândi cu adevărat fericirea doar dacă va trăi în conformitate cu principiile evanghelice, predate nouă de către Fiul lui Dumnezeu întrupat.
În partea a doua a întâlnirii a avut loc o sesiune de întrebări, moderată de către președintele ASCOR Alba Iulia, Petru Mircea. Pe această cale, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict a răspuns tuturor întrebărilor primite din partea celor prezenți, oferind sfaturi și îndemnuri folositoare spre zidirea sufletească. La final, a avut loc un scurt moment artistic, susținut de către elevii claselor a XI-a și a XII-a din cadrul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia. Tinerii, coordonați de către prof. Daniela Fivi Rus, au interpretat un buchet de colinde, spre bucuria celor de față. De asemenea, în momentul obișnuit al rostirii rugăciunii de la final, toți cei prezenți au cântat împreună colindul „Trei păstori”.