Cu ocazia „Săptămânii altfel”, odată cu venirea toamnei, preșcolarii de la grădinițele „Albinuța” și „Rândunica”, structuri ale Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Târgu-Mureș, au vizitat biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul Dâmbu Pietros.
Copiii au fost întâmpinați cu multă dragoste de către preoții slujitori, punându-li-se la suflet un cuvânt despre importanța bisericii și a sfinților în viața de zi cu zi. În acest sens, părintele Mircea Ungur le-a relatat tinerilor povestea intitulată „Covorul Sfântului Nicolae”, istorisire prin care cei mici au înțeles ajutorul dat de către sfinți celor ce îi cinstesc cu evlavie, ajutor care nu întârzie niciodată.
La sfârșitul întâlnirii, preșcolarii împreună cu doamnele educatoare au fost miruiți, au primit iconițe și cărticele cu Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și câteva surprize dulci. Înainte de a părăsi locașul de închinare, copiii au primit ca „temă de casă” o viitoare întâlnire la biserică, însoțiți de către părinți, în duminicile ce urmează, tocmai pentru a se împrieteni și mai mult cu sfinții, în mod special cu Sfântul Nicolae pe care îl așteaptă an de an cu nerăbdare.
Pr. Nicolae Ludușan
Pr. Mircea Ungur
Pr. Cosmin Maftei