În ajunul Praznicului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, Părintele Arhiepiscop Irineu a participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului, în parohia „Înălțarea Domnului” din Reghin. La final, Ierarhul nostru a rostit o meditație duhovnicească.
Luni, 14 august 2023, în ajunul Praznicului Adormirii Fecioarei Maria, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în municipiul Reghin. Începând cu ora 18.00, Ierarhul nostru a participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului, oficiată la biserica parohiei „Înălțarea Domnului”, iar la final a rostit cuvântul de învățătură. La Altarul acestui locaș de închinare slujește părintele protopop Valentin Vârva.
Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Astăzi nu o găsim pe Fecioara Maria nici în Nazaret, nici în Betleem şi nici în Ierusalim, căci după Adormirea ei a fost ridicată la cer. Acest eveniment extraordinar ne-a dat nouă o Maică pentru veşnicie. Avea dreptate Sfântul Siluan Athonitul când spunea: «Pe această Mamă a Sa, Hristos ne-a dat-o să ne fie şi nouă mamă». Deşi e proslăvită lângă tronul Preasfintei Treimi, ea nu ne uită pe noi, pământenii, nu ne lasă orfani, precum cântăm la acest mare praznic: «Întru Adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, ci cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre». Ea este solidară cu lumea răscumpărată şi participă alături de Fiul ei proslăvit şi biruitor la soarta de suferinţă a omenirii, uşurându-i-o”.