Duminică, 24 martie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sebeș II. Arhipăstorul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
În Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Sebeș II. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Sebeș. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Eugen Moldovan, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, diaconul Sergiu Maxim a fost hirotonit preot cu slujire misionară pe seama protopopiatului Sebeș.
În finalului cuvântului adresat celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Rămânând credincioși Bisericii noastre Ortodoxe, noi ne dovedim urmași vrednici ai strămoșilor și voievozilor, care, în vremuri grele, au rămas uniți în jurul Altarului străbun. Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu spunea: «De este cu putință, mai bine este să mori de o mie de ori, decât să-ți renegi credința strămoșească». Duminica Ortodoxiei ne cheamă să biruim forțele păcatului și să-L mărturisim pe Hristos prin viața noastră. Așa făcând, cinstim într-adevăr numele de creștin și ne agonisim pace, bucurie și răsplată pe pământ și în patria cerească”.
Construită în anul 1778, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sebeș este cel mai vechi locaș de cult ortodox din municipiu, fiind ridicată în apropierea unei biserici de zid din secolul al XVI-lea. Înconjurată de cimitirul ortodox al orașului, biserica a fost edificată în timpul păstoririi protopopului Avram Moga (1774-1805), din daniile bunilor credincioși. În decursul anului 1900, au avut loc ample lucrări de renovare în interiorul locașului de închinare. Astfel, biserica a fost dotată cu un nou iconostas, iar bolta altarului a fost împodobită cu pictură, lucrarea fiind executată de către Sava Henția. Între anii 1957-1969, au fost efectuate noi lucrări de restaurare a locașului de închinare, sub coordonarea preotului Iacob Bologa. De asemenea, în acest interval de timp, a fost pictat și restul bisericii, lucrarea fiind realizată de către pictorul Ioan Căzilă din Sibiu.
Fiind afectată de igrasie, pictura a fost curățată în anul 1993 de către același pictor, urmând să fie reînnoită de către Ioan Botiș din Cluj-Napoca, în decursul anului 2012. Anterior, în anul 2008, o echipă de restauratori de la Departamentul de conservare-restaurare a Muzeului ,,ASTRA” din Sibiu au executat lucrări de consolidare şi completare a structurii şi a decoraţiunilor sculptate, precum și de curăţire a icoanelor și vernisare a picturilor. De asemenea, în anul 2015, pictura a fost restaurată din nou, fiind totodată executate și alte lucrări de reabilitare ale interiorului și exteriorului bisericii. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a locașului de cult, oficiată de Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la data de 2 septembrie 2018, cu prilejul împlinirii a 240 de ani de atestare documentară a bisericii.