Proiect catehetic, derulat în parohiile Zau de Câmpie și Valea Largă, protopopiatul Luduș

La sfârșitul săptămânii trecute, respectiv sâmbătă și duminică, la bisericile parohiale din Valea Largă și Zau de Câmpie s-a desfășurat proiectul catehetic „Rugăciunea salvează lumea”, cu participarea elevilor de la Școlile Gimnaziale din localitățile amintite.

În cadrul acestui proiect, elevii s-au rugat, au prezentat lucrări grafice și cântece cu teme religioase și au audiat pilde despre importanța rugăciunii. La final, ca răsplată pentru truda lor, dar și pentru bucuria de a fi în mijlocul enoriașilor noștri, cei mici au primit icoane, cărți de rugăciuni și dulciuri.

Proiectul, coordonat de părintele Ioan Florea (Zau de Câmpie) și prof. de religie Adriana Vereș, a fost realizat printr-un rodnic parteneriat dintre parohiile Zau de Câmpie, Valea Largă, Valea Largă II și Școlile Gimnaziale din Zau de Câmpie și Valea Largă. Acesta a cuprins seri de cateheză în locașul de închinare și în instituția de învățământ, dar și un pelerinaj la Mănăstirea Râmeț și la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia.

Activitatea derulată face parte din cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, propus în acest an de Patriarhia Română.

Dorin Grama

Share