Proiect cultural al Corului de copii „Theotokos”, desfășurat la București

În perioada 1-3 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia, coordonat de părintele Nicolae-Călin Bulac, a participat la mai multe evenimente muzicale, în cadrul unui proiect cultural desfășurat la București.

Membrii Corului „Theotokos”, care activează în cadrul Parohiei Ortodoxe „Maieri I”, au luat parte la un atelier muzical și o repetiție împreună cu membri ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care vor susține un concert la Alba Iulia, pe 15 aprilie. În cadrul acestei întâlniri, care a avut loc în Sala „Europa Christiana” din cadrul Palatului Patriarhiei, cei 95 de copii, împreună cu dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal”, doamna Anna Ungureanu, și dirijorul secund, domnul Cezar Verlan, au interpretat și pregătit piese corale specifice acestei perioade liturgice. După momentele de cântec și rugăciune petrecute la Catedrala Patriarhală, membrii Corului „Theotokos” au asistat la opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, la Opera Națională Română.

Seara, membrii Corului „Theotokos” au avut bucuria de a se întâlni cu interpretul și compozitorul Marius Moga, trecut și el, cu mult timp în urmă, prin rândurile acestui ansamblu coral. Acesta le-a povestit tinerilor despre rolul important pe care l-au avut în cariera sa muzicală talentul primit de la Dumnezeu și munca asiduă. Totodată, întâlnirea cu Marius Moga a pus bazele unei colaborări în cadrul unei noi piese pe care cunoscutul compozitor și interpret o va lansa în aceasta vară, coriștii albaiulieni înregistrând a doua zi partea ce le revine în această melodie.

Următorul popas din cadrul proiectului Corului de copii „Theotokos” a avut loc la Inspectoratul General al Muzicilor Militare ale Ministerului Apărării Naționale, unde au prezentat un concert de cântece religioase și patriotice. La rândul lor, tinerii au asistat la un concert cu totul deosebit pe care Muzica Militară Reprezentativă a Armatei Române l-a oferit cu generozitate special pentru ei. Aici, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV, copiii din cor, acompaniați de Muzica Militară Reprezentativă, au realizat o înregistrare audio-video a troparului Învierii Domnului, care va fi lansată în ziua luminosului Praznic al Sfintelor Paști. În continuare, membrii Corului „Theotokos” au vizitat Sala tradițiilor și Muzeul militar, fiind însoțiți și ghidați de către Col. Constantin Drăghiciu, Col. Marius Șerbănescu și Col. Aurel Gheorghiță, Inspectorul General al Muzicilor Militare ale Armatei Române, care le-a oferit o lecție inedită de istorie privind tradițiile muzicale ale Armatei Române.

Anterior desfășurării acestui proiect, în luna martie, Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia, care va aniversa în luna noiembrie 35 de ani de activitate neîntreruptă, a participat la înregistrarea și filmarea unui videoclip realizat de Centrul Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia și Orchestra Română de Folclor, care va fi difuzat tuturor reprezentanțelor diplomatice și culturale ale României din întreaga lume. Proiectul cultural al Corului de copii „Theotokos” a fost realizat cu sprijinul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și a Centrului Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia.

Pr. Nicolae-Călin Bulac

Share