Proiectul cultural-catehetic „Duminica la Florii”, desfășurat la Târgu-Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în săptămâna Floriilor, copiii şi tinerii din municipiul Târgu-Mureş au participat la o serie de activităţi integrate, specifice perioadei în care ne aflăm, praznicului Floriilor și săptămânii premergătoare Praznicului Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare creștină, sărbătoarea sărbătorilor, a renașterii, a biruinței vieții asupra morții, a bucuriei depline, a împlinirii desăvârșite și a celor mai intense trăiri. Derulate în cadrul proiectului intitulat „Duminica la Florii” și găzduite de biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Mureș, activitățile au avut un profund caracter cultural-catehetic și duhovnicesc, cu rolul de a-i pregăti pe tineri pentru a-L primi pe Hristos în sufletul și în viața lor de zi cu zi, dar și de a înțelege încărcătura perioadei pe care o traversăm și Darul cel mai de preț pe care ni-l oferă Mântuitorul nostru prin jertfa Sa: viața veșnică.

Astfel, în cadrul workshop-ului tematic „Arta încondeierii ouălor – tradiție în modernitate”, tinerii au aflat chiar de la specialiști, în persoana domnului Liviu Marc și a doamnei Livia Marc, muzeografi la Muzeul de Artă și Etnografie din Târgu-Mureș, multe lucruri interesante despre încondeierea ouălor: istoricul apariției, semnificația acestui obicei, elementele de identificare a zonei pe care o reprezintă oul (în funcție de modelul acestuia), tehnici și pașii de încondeiere, importanța acestui obicei într-o eră a modernității etc. Atelierul intitulat „Înviere... Lumină... Bucurie” a constituit partea practică a întâlnirii, prilej cu care participanții au încondeiat și vopsit ouă și au confecționat coșulețe pentru acestea.

În cadrul catehezei „Floriile – poartă spre Înviere”, tinerii au înțeles mai bine emoția și bucuria Învierii Celui ce a fost răstignit pe cruce pentru mântuirea sufletelor noastre, dar și durerea și suferința pătimirilor Fiului lui Dumnezeu. Au avut loc discuții interactive legate de diverse tradiții și obiceiuri specifice sărbătorii Floriilor, care constituie ultima treaptă pe scara duhovnicească în pregătirea pentru întâmpinarea Biruitorului morții, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De asemenea, a fost prezentată semnificația fiecărei zi a Sfintelor Pătimiri, au avut loc discuții despre prietenie, pornind de la episodul scripturistic al Intrării Domnului în Ierusalim, Care a fost întâmpinat cu urale și flori, pentru ca, în final, să-i rămână doar Mama alături, ceilalți răstignindu-L și aruncând cu pietre în El.

De asemenea, în cadrul săptămânii „Școala altfel”, tinerele vlăstare au participat la Dumnezeiasca Liturghie a darurilor înainte-sfințite, au primit Taina Spovedaniei și a Sfintei Euharistii, precum și sfaturi duhovnicești și îndrumări pentru viață. Totodată, aceștia au învățat lucruri noi legate de rolul și locul bisericii în societate și în familie, precum și cu referire la aspectul, structura și caracteristicile unui locaș de cult, obiectele necesare actului liturgic, semnificația veșmintelor preoțești etc.

În ziua praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, după Dumnezeiasca Liturghie, tinerele interprete de muzică populară de pe Valea Bârgăului (jud. Bistrița-Nădăud), Maria și Andreea Pavelean, au susținut un recital de pricesne specifice acestei perioade de înaltă încărcătură duhovnicească pe care o traversăm, la finalul căreia Arhiereul veșnic va fi răstignit pentru a scăpa lumea de rău și de păcat.

Proiectul intitulat „Duminica la Florii” este o inițiativă a Departamentului de tineret și Biroului de cateheză – Structura de tineret pentru județul Mureș din cadrul Eparhiei Alba Iuliei, fiind organizat în colaborare cu biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu-Mureș, cu implicarea unor cadre didactice din localitate și din împrejurimi: prof. Ioana Maria Bucur, prof. Claudia Chebuțiu, prof. Petronela Silvășan și prof. Camelia Turcu – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Târgu-Mureș, prof. Ana Maria Fărcaș – Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Târgu-Mureș, prof. Carmen Nicoară – Școala Gimnazială Petelea, prof. înv. primar Dorina Pop, Angela Cătană, Monica Farcaș și Cristina Farcaș – Grădinița cu P.P. „Paradisul copilăriei” din Târgu-Mureș, prof. înv. primar Alina Sava și Roxana Gliga – Grădinița cu P.P. „Lumea copiilor” din Târgu-Mureș și prof. înv. primar Irina Găinar – Grădinița cu P.N. Voiniceni.

Pr. Silviu Jimborean
Inspector de tineret în județul Mureș

Share