Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Parohia Ortodoxă Reghin – „Sfântul Ioan Botezătorul”, în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Reghin și Asociația Femeilor Creștin Ortodoxe Reghin, a organizat la Grădinițele cu Program Prelungit nr. 4 și nr. 5 din Reghin proiectul parohial „Copilăria – Zâmbet, joc și credință” – Ediția I, eveniment la care au participat peste 150 de preșcolari.
Evenimentul a debutat cu o discuție despre importanța rugăciunii în viața noastră. Copiii au fost încurajați să își exprime gândurile despre credință, iar împreună am rostit câteva rugăciuni ale copilăriei. În continuare, am desfășurat o serie de activități educative și recreative, adaptate vârstei celor mici. S-au interpretat jocuri de rol, ghicitori și povești, toate menite să stimuleze creativitatea și spiritul de echipă.
Un moment special l-a constituit prezența surpriză a îndrăgitelor personaje Minnie și Mickey Mouse, care au adus un plus de veselie și emoție, oferind copiilor ocazia de a se bucura și de a face împreună fotografii. Totodată, prin atelierele practice, voluntarii au creat emoția reîntâlnirii cu clipele de neuitat pe care copilașii le împărtășesc atunci când sunt împreună cu bunicii și tot ceea ce înseamnă activitățile gospodăriei tradiționale.
Așa cum ne amintește Evanghelia – „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca acestora este Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14) –, evenimentul „Copilăria – Zâmbet, joc și credință” a fost o sărbătoare emoționantă a copilăriei, prin care micii creștini au împărtășit împreună cu caderele didactice și voluntarii bucuria și emoția sinceră la care suntem chemați cu toții să fim părtași.
Voluntar, drd. Petru-Alexandru Curta