Proiectul parohial „Dar și recunoștință de ziua mamei”, prezentat în cadru festiv, de către tinerii parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Reghin

Duminică, 6 martie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în parohia ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Reghin a fost prezentat proiectul parohial ,,Dar și recunoștință de Ziua Mamei”, desfășurat pe parcursul primei săptămâni a lunii martie, prin implicarea activă a tinerilor din această comunitate, majoritatea elevi ai Colegiului ,,Petru Maior”.

În acest sens, tinerii au ales să se organizeze în cadrul unui atelier de creație, unde au confecționat manual peste 120 de felicitări dedicate mamelor. Tematica proiectului a avut ca scop evidențierea și promovarea sentimentului recunoștinței, stare sufletească, despre care grupul de socializarea al tinerilor a constatat faptul că în foarte multe situații rămâne doar un concept abstract. În desfășurarea proiectului a fost accentuată importanța dialogului și a socializării, având ca finalitate comuniunea, în duhul Bisericii. Astfel, în mod deosebit, fiind evidențiată tematica „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, tinerii și-au însușit texte religioase și pricesne închinate Maicii Domnului – modelul prin excelență al mamei și femeii creștine.

Bucuria și frumusețea sentimentului recunoștinței a culminat cu momentul prezentării acestor activități educațional-catehetice, imediat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Astfel, elevii au susținut un program cultural-artistic cu tematică religioasă, compus din cântări duhovnicești și poezii dedicate mamei. În continuare, au oferit cu multă emoție câte o felicitare și o floare, ca gest simbolic al prețuirii și dragostei nemărginite, arătând prin aceasta faptul că inimile curate ale copiilor știu să mărturisească în cel mai sublim mod iubirea și mulțumirea.

Prin întreaga activitate „Grupul de inițiativă al tinerilor” din comunitate au evidențiat rolul esențial al bisericilor din comunitățile parohiale, care pot deveni permanent spațiile unde să întărim iubirile în veșnicia lor și să înțelegem profund faptul că inimile copiilor știu să exprime cel mai frumos și sincer recunoștința față de dragostea mamei.

Pr. Vasile -Valentin Gherman

Share