Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român Reghin, a organizat, în data de 28 iulie 2024, cea de-a doua drumeție din cadrul proiectului „Pelerin pe Via Transilvanica", pe traseul Gurghiu – Cașva – Toaca. Tinerii participanți – liceeni și studenți cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani – au fost însoțiți de profesori de la liceele reghinene, dar și de voluntarii și coordonatorii proiectului.
Drumeția a debutat în localitatea Gurghiu, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”, unde păstorește preotul paroh Aurel Oltean. Sfinția sa ne-a vorbit despre istoria satului și a locașului de rugăciune, dar și despre lucrările de restaurare și înfrumusețare care au loc în această perioadă în sfântul locaș. La plecare, tinerii pelerini au primit merinde pentru drumul ce îl aveau de parcurs.
Următorul popas a avut loc la biserica parohiei Cașva. Aici, tinerii au primit de la părintele paroh Daniel Oprea informații prețioase despre localitate și comunitatea ortodoxă de aici. După un traseu palpitant, finalul drumeției l-a constituit vizita la biserica ortodoxă din localitatea Toaca, unde tinerii au fost întâmpinați cu bucurie de către enoriași. În perioada următoare, vor fi organizate activități similare, pentru descoperirea frumuseților naturale și a comorilor culturale și duhovnicești din zona Reghinului.
Prof. Dorin-Cristian Cozma